Pe cărare, lângă codru,

Numai pasul meu s-aude…

Ploaia picură din frunze

Şi din ramurile ude.

 

Norii-ntunecaţi îmbracă

Cerul nopţii fără stele, –

Luminoşi mi-arată calea

Numai ochii dragii mele!

 

Du-mă, dorule, cu tine,

Toată jalea să mi-o-ngropi –

Pân’ la casa tăinuită,

Casa albă dintre plopi.

 

Dulce clipă a-ntâlnirii,

Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!…

…Dar nu-i nime-n prispă-afară,

Nici lumină la fereşti!

 

 

    George Topârceanu (1886-1937)