Căutare

doinaflorescu

luna

iunie 2020

Bancul zilei – 30 iunie 2020

„Serviciul este acel loc din lume unde dimineață îți vine să mănânci, la pranz, să dormi și tot timpul ai vrea să pleci acasă.”

Sfânții Apostoli Petru și Pavel – 29 iunie

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor.

Sfantul Apostol Petru – fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.

Sfantul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfantul Pavel a fost elevul invatatului Gamaliel. Pavel locuia in Tars si lupta impotriva crestinilor. Sfantul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos intr-o lumina orbitoare si il mustra: „Saule, Saule de ce ma prigonesti?”. Se converteste si primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67.

Din cauza faptului ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si din cauza faptului ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru S-a lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe crestini.

Sursă: CreștinOrtodox.ro

Bancul zilei – 28 iunie 2020

„La doctor.

-Practicați vreun sport?

-Sexul se pune?

-Desigur.

-Atunci, nu!”

Bancul zilei – 27 iunie 2020

„Fac atât de puțin sport încât dacă mă vedeți că fug, fugiți și voi, că sigur s-a întâmplat ceva!”

Bancul zilei – 26 iunie 2020

„La ce vârstă bărbatul poate face ce vrea?

Niciunul nu a apucat această vârstă!”

Bancul zilei – 25 iunie 2020

„Donez local nuntă luna iulie 2020. Bonus: mireasă însărcinată.”

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie 2020

NASTEREA LUI IOAN BOTEZATORUL. Credinciosii ortodocsi sarbatoresc miercuri Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, sarbatoare cu multe conotatii populare, in special legate de dragoste si fertilitate, fiind cunoscuta si ca Dragaica sau Sanziene.

Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul facand exceptie de la aceasta regula. Ei au privilegiul de a li se sarbatori atat nasterea, cat si alte evenimente din viata lor: Adormirea Maicii Domnului, taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, Bunavestirea, soborul Sfantului Ioan Botezatorul etc.

NASTEREA LUI IOAN BOTEZATORUL a avut loc cu sase luni inainte de cea a lui lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV – V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Sarbatoarea se mai numeste in unele locuri si “Cap de vara”. Sarbatoarea Sanzienelor mai este denumita in popor si “Amutitul cucului”. Aceasta pasare canta doar trei luni pe an, de la echinoctiu de primavara (in jurul datei de 21 martie) pana la solstitiul de vara (in jur de 21 – 22 iunie) sau de Sanziene, pe 24 iunie. Se spune in popor ca, daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Potrivit etnologului Marcel Lutic “sub numele Sanziene se ascund trei elemente strans legate intre ele. Primul se refera la zanele, de obicei bune, zane extrem de harnice in noaptea de 23 spre 24 iunie, adica noaptea Sanzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce infloresc in preajma zilei de 24 iunie, flori avand importante atribute divinatorii si apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zanelor cu acelasi nume.

Ultimul element vizeaza chiar sarbatoarea de pe 24 iunie, sarbatoare numita, mai ales in sudul Romaniei, si Dragaica”. Imaginatia populara a inchipuit Sanzienele ca pe niste fete foarte frumoase, care traiesc indeobste prin paduri sau pe campii, cel mai adesea, jucand.

Ele sunt socotite zane ale campului, dand puteri deosebite florilor si buruienilor, astfel incat acestea, in preajma sarbatorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu intamplator, dupa sarbatoarea Sanzienelor, toate plantele dau indarat, adica nu mai cresc deloc” a adaugat Lutic.

Ziua de Sanziene este considerata sfanta: nimeni nu are voie sa lucreze in aceasta zi, cand soarele joaca pe cer sau sta in loc la amiaza.

Legate de aceasta zi, sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei. Sarbatoarea Sanzienelor este, in traditia populara, un prilej de a sarbatori soarele si muncile agricole specifice verii. In multe zone din tara, se aprind noaptea focuri pe dealuri. In unele sate, oamenii umbla cu facliile aprinse, inconjurand casa, ogoarele, grajdurile. Spre dimineata, flacaii umbla prin sat si arunca cununite de sanziene pe la casele unde stau fetele de maritat.

Se spune ca, in noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie), se deschid portile cerului si lumea de dincolo vine in contact cu lumea pamanteana. Cu acest prilej, in foarte multe zone din tara se fac pomeni pentru morti, de mosii de Sanziene. In ziua de Sanziene au loc balciuri si iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Targurile de fete erau des intalnite in aceasta zi, iar printre cele mai renumite targuri care aveau loc la Sanziene se numara cele de la Buzau, Focsani, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Campulung Muscel, Carbunesti, judetul Olt, Brosteni, judetul Mehedinti, Giurgeni, judetul Ialomita.

Florile culese in ziua de Sanziene, prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o data cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate avand o eficacitate sigura. In noaptea de Sanziene rasare si floarea alba de feriga, care aduce noroc celui care o va culege.

Tot in noaptea dinaintea sarbatorii, fetele obisnuiau sa puna sub perna flori de sanziene, in speranta ca astfel isi vor visa ursitul. Femeile casatorite aveau alte griji, astfel ca isi infasurau cu sanziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile campului. Atat fetele, cat si femeile, fara deosebire, isi puneau in par sau in san floarea, pentru a atrage atentia asupra frumusetii lor. Din spicele de grau, sanziene si alte plante, fetele isi faceau cununi cu care se impodobeau si jucau dansul Dragaicei. Acest dans era pentru belsug, precum si pentru protectia gospodariilor si ogoarelor.

In traditia populara, se credea ca, odata cu dragaicele, juca si soarele la amiaza, astfel ca el statea mai mult pe cer decat de obicei.

In preajma Sanzienelor abunda practicile privind cautarea alesului in vederea casatoriei. Astfel, fetele aveau obiceiul sa arunce o cununa de sanziene pe acoperisul casei. Daca aceasta ramanea pe acoperis, fata urma sa se marite chiar in acel an, in timp ce, daca ajungea pe jos, fata o mai arunca pana ramanea prinsa pentru a sti cati ani mai are de asteptat. Uneori, cununa era aruncata pe coltul casei, fata venind sa o ia a doua zi dis-de-dimineata. Ea ducea cununa in ocolul vitelor si, cu ochii inchisi, o dadea de mancare unei vite. Se spune ca, dupa cum arata aceasta vita, asa urma sa arate si viitorul sot.

In dimineata zilei de 24 iunie, a Sanzienelor, multe fete obisnuiau sa se scalde in roua din zone neumblate. Roua sanzienelor era stransa de babe intr-o carpa alba, de panza noua, apoi o storceau intr-o oala noua. In drum spre casa, babele nu vorbeau deloc si mai ales nu trebuia sa intalneasca pe nimeni. Daca toate acestea erau implinite, atunci cine se spala cu roua era sanatos si dragastos peste an.

De asemenea, fetele obisnuiau ca, in timpul zilei, considerata o perioada extrem de benefica, sa se supuna descantecului de intors inima unuia catre altul, de unde se poate vedea ca aproape toata ziua era dedicata in special iubirii. In medicina populara, sanziana este folosita pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasa in zorii zilei.

Se spune ca sanzienele puse in apa de baie intaresc copiii slabi si sensibili, acest procedeu fiind folosit si pentru tratarea frigurilor. Roua cazuta pe flori in noaptea de sanziene vindeca bolile de ochi si piele. In mitologia folclorica romaneasca, exista sanzienele sau dragaicele, care sunt personaje mitice nocturne.

Fata de iele si rusalii, sanzienele sau dragaicele sunt binevoitoare fata de om, ajuta la rodirea plantelor si copacilor, a vietuitoarelor in general. Totusi, sanzienele se razbunau amarnic daca ziua nu le este respectata.

Sursa: Pro TV

 

Bancul zilei – 23 iunie 2020

„În tren:

-V-a căzut un geamantan în cap. Ați pățit ceva?

-Nimic. Era gol.

-Dar în geamantan ce aveați?”

Bancul zilei – 22 iunie 2020

„Un tip se duce la doctor și-i spune:

-Aș dori să fac o schimbare de sex.

-Și cum ați vrea să fie?

-Mai frecvent…”

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑