„– Vă rog, un trandafir roșu cu petale abia deschise, trei frunze de 30 cm…
– Doriți să aibă și-o albină?”
Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude…
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.
Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!
Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân’ la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.
Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!…
…Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!
George Topârceanu (1886-1937)
Fluide macabre si umbre ale visului scurs
Se suprapun peste vantul de toamna patruns
Si murdaresc cerul cu ghearele lor de argila,
E uda natura si plina de mila.
Clatitele guri ale salasului lor desirat
Sunt stirbe de frunze si-si cauta primul pacat
Care le-arata din calea spre mantuire
Doar prima alee cu trepte spre dumnezeire.
Dar nu le mai misca lumina,
Nici semnul de tainica clipa,
Sunt in nestire o rupta de lume aripa.
Si cand mi-am intors o privire din lantul virtual
S-au rupt de-ntuneric si s-au prelins in altar.
1966
Doina Florescu
“Cuvintele sunt precum frunzele. Acolo unde ele abundă, arareori mai găseşti şi roade împrejur.”
Alexander Pope (1688-1744)
doinaflorescu 