Căutare

doinaflorescu

luna

decembrie 2021

Pseudomaxima zilei – 31 decembrie 2021

Duc o viață regulată, mă culc la șapte, mă scol la șapte.

Albă ca Zăpada

Pseudomaxima zilei – 30 decembrie 2021

Posteritatea va crede că am avut un singur ou.

Cristofor Cololumb

Pseudomaxima zilei – 29 decembrie 2021

Doctore, mă chinuie îngrozitor coloana.

Constantin Brâncuși

Pseudomaxima zilei – 28 decembrie 2021

Aria cercului se bucură de o celebritate nemeritată.

Giuseppe Verdi

27 Decembrie – Sfântul Ștefan

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale.

El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini pedepsiţi pentru credinţa lor.

Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. Este recunoscut ca primul martir creştin care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice. A fost acuzat de blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu și condamnat la moarte prin lapidare. A fost ucis pentru că a mărturisit în faţa tuturor credinţa pe care o avea în Iisus. Lovit cu pietre, Ştefan a avut puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Locul unde era îngropat Sfântul Ştefan a fost descoperit în anul 415, iar din anul 560 moaştele sale se afla în cripta bisericii “San Lorenzo fuori le Mura” din Roma împreună cu moaştele arhidiaconului roman Laurentius.

Potrivit tradiţiei, de Sfântul Ştefan este bine să aducem în casa icoana Sfântului, ajutându-i astfel pe creştinii care suferă probleme de sănătate şi pe cei care se judecă de foarte mult timp cu persoanele orgolioase. Ca un semn al iubirii, preţuirii şi respectului pe care i-l purtăm Sfântului martir Ştefan este bine că în această zi persoanele certate să se împace. În această zi este bine să dăruim icoana Sfântului nostru Ştefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave dar şi pentru sporul casei.

În unele locuri din Muntenia gospodinele pregătesc aşa-numitele Pâinici ale lui Ştefan, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac. Se obişnuieşte ca aceste pâinici să se ungă cu miere. Pâinicile amintesc creştinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan. Odată ce sunt sfinţite de preot la biserică, pâinicile se împart copiilor sărmani.

Sfântul Ştefan este prăznuit de către Biserica Ortodoxă și greco-catolică în fiecare an pe 27 decembrie. Creștinii romano-catolici, anglicani, reformați, evanghelici și unitarieni îl sărbătoresc pe 26 decembrie.

sursa: gazetaromânească.com

 

 

26 Decembrie – Soborul Maicii Domnului

În ziua a doua de Crăciun creștinii din întreaga țară sărbătoresc Soborul Maicii Domnului. Ca mai toate zilele importante din calendarul ortodox, aceasta este încărcată de nenumărate tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le respectă cu sfințenie, mai ales dacă vor să aibă noroc în anul care vine.

Conform datinilor creștine, de Soborul Maicii Domnului, nașii trebuie neapărat să-și facă timp pentru a merge în vizită la fini. Cei care nu respectă această regulă nescrisă nu vor avea parte de tot ce își doresc în noul an.

În zonele rurale, fetele și flăcăii au obiceiul să joace pe 26 decembrie, în semn de bucurie și recunoștință față de tinerețea pe care o trăiesc. Se spune că persoanele care dansează de Soborul Maicii Domnului vor fi aprige și sănătoase pentru tot anul care vine.

În a doua zi de Crăciun, oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri. Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.

Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) a credincioșilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care l-a născut cu trup pe Cel care a adus mântuirea lumii.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. De asemenea, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria, care datează încă din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli.

Astăzi, adunarea cea cerească se unește cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințenia Sa. Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în fața lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L și născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în fața Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.

sursa: realitatea.net

25 Decembrie 2021 – Nașterea Domnului

Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun.”

 

Originea termenului

Mulți cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu), consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem.La romani prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Până către sfârșitul secolului al IV-lea, nașterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obișnuia să se facă anunțarea sărbătorilor de peste an (Paști etc.). Și cum celor de curând creștinați din Dacia și din sudul Dunării această anunțare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus.

Alți cercetători (între care Aron și Ovid Densusianu, Al. Rosetti, Al. Graur ș.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Isus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană (care socotește că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaște (și nu cunoaște nici acum) asemenea subtilități teologice. În reacție la această ambiguitate, elitele bisericești au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), așa cum se constată în Evanghelia învățătoare din 1642 și în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) – și nu numai – au derivat numele sărbătorii (franceză Noël, portugheză Natal, italiană Natale, spaniolă Navidad, engleză Nativity).

Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt (in)carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) și Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând Nașterea lui Hristos. Termenul apare cu diverse semnificații sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: limba bulgară, limba ucraineană, limba sârbă, limba rusă (rusa veche și rusa modernă). O altă etimologie e legată de denumirea sărbătorii păgâne a slavilor pentru solstițiul de iarnă și anume Korochun (корочун, карачун în rusă), Kračún (în cehă și slovacă). În limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. Lexiconul de la Buda susține că termenul ar fi fost preluat pe filieră latină, din (in)carnationem, la fel ca și Crăciun, explicație fără suport științific, cuvântul maghiar provenind aproape sigur tot de la slavi.

Sorin Paliga susține că termenul Crăciun ar fi de origine daco-tracă legat de sărbătorile focului cu ocazia solstițiului de iarnă. Precum și în albaneză kercu „bucată de lemn”, în italiană Ceppo („Crăciun”, dar și „creangă”/„cracă”) tot așa și în română Crăciun ar însemna „crenguță”/„crăcuță”. Aceasta posibilitate lingvistică este susținută și de obiceiul roman de a pune crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstițiului de iarnă și a festivităților Sol Invictus.

Nașterea Domnului

Evanghelia canonică a lui Luca cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem, Iudeea din mamă fecioară. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle. Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, cei trei magi urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.

Istoria sărbătorii

Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către creștinismul canonic) serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” ). Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie.Tablou german de la jumătatea secolului XV.

 

În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din perspectiva bisericii. Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.

Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii nașterii lui Isus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creștini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradițiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Isus.

Din motive politice, așa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creștină a considerat copierea sărbătorilor și a riturilor păgâne ca fiind soluția răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic atașate vechilor sărbători și practici rituale păgâne.

Factorul pentru care primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele misterelor” locale nașterea „eonului” din fecioară. Epifaniu, scriitor creștin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie și semnificația acestuia la egipteni și la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba nașterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creștin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Isus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii (ca și Saturnaliile). Odată ce creștinii au abandonat celebrarea nașterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creștini fac frecvente legături între renașterea soarelui și nașterea lui Hristos.

Triburile nord-europene (germanice) celebrau și ele, la aceeași dată, „Iule”, pentru a comemora „renașterea soarelui dătător de lumină și căldură”, de maniera în care și creștinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”.[14] Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, așa cum în primele reprezentări creștine Iisus avea și el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Leon cel Mare, erau creștini care afirmau că serbează nu atât nașterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciți, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII).

Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, așa cum va remarca mai târziu și Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum). Sfântul Ciprian a formulat la mijlocul secolului al III-lea: O, ce magică lucrare a Providenței că ziua în care Soarele s-a născut… Hristos și el se naște!

Creștinii secolului al III-lea credeau că creația lumii a avut loc la echinocțiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creație prin „întruparea lui Hristos” (concepția), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestația) se obținea data de 25 decembrie.

Sărbătorile din jurul solstițiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreștină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.

Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături și măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înțelegem apariția diferitelor mitologii și tradiții culturale. În noaptea solstițiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineața de după solstițiul de iarnă. De la data solstițiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstițiului de iarnă, soarele își oprește coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu își modifică poziția pe orizont. După acest moment soarele își începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renașteri a soarelui și a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocțiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopții (dată de care se leagă în creștinism sărbătorirea Paștelui).

 

Continuă lectura „25 Decembrie 2021 – Nașterea Domnului”

24 decembrie 2021 – Ajunul Crăciunului

Tradiții și superstiţii în ziua de Ajun

În această zi, gospodinele pun nuci în vasul cu apă pentru spălat pentru ca membrii familiei să fie sănătoși tot anul. Nucile și merele purtate de colindători se descântă, apoi femeile care nu pot avea copii mănâncă din aceste mere despre care se crede că aduc fertilitate.

Fetele nemăritate pun grâu pe patul pe care se va aşeza preotul pentru a se mărita în viitorul apropiat.

În unele părți ale Bucovinei, femeile își învață copii să strige “găinile să ouă” atunci când intră preotul în casă, deoarece găinile vor oua tot anul în șir.

Tot în seara de Ajun de Crăciun se practică și anumite obiceiuri magice: fetele pun sub prag câte o agrafă ca să treacă preotul peste aceasta, după care fata o va pune în păr și va dormi cu aceasta, existând credinţa că, astfel, îşi va visa ursitul.

În seara de Ajun, se pune calendarul de pâine: se freacă lama unui cuțit cu ceapă după care se bagă într-o pâine întreagă, iar după câteva ceasuri se scoate și se analizează culoarea tăiușului – dacă fața cuțitului va fi mai mult roșie, atunci în vară va fi mult grâu, dacă va fi de culoare vânătă-negrie, va fi fân mult, iar daca va fi albastră-gălbuie, atunci va fi mult mălai, porumb.

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă.

Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun. De asemenea, fetele nemăritate este bine să ţină post negru în ziua de 24 decembrie pentru a-şi visa ursitul. În unele zone ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.

sursă: Alina Costache

România TV.net

Bancul zilei – 23 decembrie 2021

„Au început anunțurile de sezon:

Băiat cu brad sănătos caut fată cu globuri mari…”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑