Căutare

doinaflorescu

Categorie

Fără categorie

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Ziua națională a României a fost între 1861-1866 ziua de 24 ianuarie, între 1869-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Istoric

Noțiunea de zi națională este o „invenție“ recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în sec. XIX. Trebuie menționat că este necesar a se face distincție între sărbătoarea națională (pot fi mai multe) și ziua națională, în sens modern (care este una singură). Singura sărbătoare națională ce a fost menționată expressis verbis ca fiind Zi Națională a fost data de 1 Decembrie (în 1990). Toate celelalte doar au fost considerate „zile naționale“ prin sugestiile guvernanților și acceptanța publicului (10 Mai, 8 Iunie și 23 August).
Abia în 1897 apare prima reglementare a sărbătorilor: la finele listei cuprinzând 14 zile bisericești erau menționate și cele două zile laice: 24 Ianuarie și 10 Mai. În 1910, guvernul a revenit asupra regimului de zile libere, reducându-le la 11 dar menținând cele două zile laice. În fine, ultima modificare din timpul Regatului adusă regimului zilelor de sărbătoare a fost în 1925, care a mai introdus o zi laică și anume 1 Mai, zi ce a înlocuit „Înălțarea Domnului“ pentru a rămâne tot 11 zile libere. Instituțiile, fiind exceptate de la aceste zile libere, vor avea parte de legiferări specifice, cum ar fi cea din 1942, care le acorda un număr de 25 de zile libere. În afara acestor legiferări în bloc, au existat și decrete sau legi care au instituit individual zile drept sărbători naționale, ce urmau să beneficieze de prevederile legale anterior menționate (parade, zile libere etc.). Cazul Zilei Eroilor este unul special în acest sens, pentru că data a fost special aleasă pentru a se suprapune peste o sărbătoare religioas, declarată zi liberă (la acea dată).
Codul Muncii actual prevede la Art. 139 un număr de 15 zile nelucrătoare, deopotrivă bisericești și laice: „1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie; Vinerea Mare; prima și a doua zi de Paști; 1 mai; 1 iunie; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie (Sf. Apostol Andrei); 1 decembrie; prima și a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.“

24 Ianuarie, Ziua Unirii tuturor Românilor

Prima atestare documentară a unei sărbători naționale, este anul în 1860, când Kogălniceanu submite aprobării Domnului prima inițiativă în acest sens: „…Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălțimii Voastre să binevoiți a încuviința ca în viitor numai 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Națională, ca ziua care făcându-vă Domnitorul României, v-au încredințat prin însuși această nobilă misie de a realiza marea dorință și trebuință a Națiunii Noastre“. Vodă Cuza a aprobat propunerea la data de 27 decembrie 1860 sv.
Începând deci cu 1861, ziua de 24 ianuarie a început a fi sărbătorită cu mult fast
După abdicarea lui Cuza, ziua de 24 ianuarie a decăzut în importanță, fiind totuși în continuare sărbătorită, mai ales în Moldova, dar pierzând întâietatea în fața zilei de 10 Mai.
Deși în cursul vremii au existat mai multe încercări de a restabili în mod oficial și data de 24 ianuarie drept sărbătoare națională de prim rang, acest lucru a putut fi realizat abia în 1920.

10 Mai, Ziua Regalității României

Desemnat să fie noul Domnitor al Principatelor Române, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (devenit, mai târziu, Regele Carol I al României) a sosit pentru prima dată în București în ziua de 10 Mai 1866. El a fost întâmpinat la Băneasa de o mare mulțime de public și de primarul Bucureștilor, Dimitrie Brătianu (fratele prim-ministrului, Ion C. Brătianu), care i-a oferit, în mod simbolic, cheia orașului. În aceeași zi, principele a depus jurământul ca Domnitor în fața Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.

La data de 10 Mai 1877, a doua zi după declarația de independență votată în ambele Adunări, Domnitorul Carol I a primit închinarea Corpurilor statului, la aniversarea a 11 ani de la sosirea în România, cu care ocazie i s-a oferit, în mod simbolic, o Românie independentă. Peste ani, cele două evenimente au fost contopite într-unul singur, căpătând prin cumularea și a încoronării, o triplă semnificație. Trebuie spus că tripla semnificație nu a fost o coincidență, dimpotrivă data a fost special aleasă pentru a coincide cu aniversarile precedente, în cazul de față România urmând să fie promulgată regat la data aniversară a nașterii principelui (8/20 aprilie). Veșnica dispută între liberali și opoziție a devansat această promulgare, ea fiind realizată la data de 14/26 martie, când principele a promulgat legea. Încoronarea însă a trebuit să aștepte, din motiv de doliu (moartea țarului Alexandru al II-lea survenită la data de 1/13 martie 1881, funeraliile având loc la data de 15/27), principele refuzând să se încoroneze imediat după intrarea în vigoare a legii și, prin urmare, data aleasă a fost aceea de 10 mai s.v. la dorința viitorului rege.

Deși numele de România (Rumania, Roumanie etc.) a fost folosit în mediile diplomatice dar mai ales jurnalistice și înainte de recunoașterea internațională a independenței României (vezi de exemplu L’exposition universelle de 1867 illustrée, unde este prezentat standul României; vezi Convențiile semnate cu Austro-Ungaria și Imperiul Țarist; vezi Expoziția universală de la Viena din 1873, de exemplu standul României aici), până atunci denumirea oficială a României fiind diversă, însă majoritar cunoscută drept Principatele dunărene (vezi, pentru britanici, Hansard; vezi, pentru francezi, Histoire diplomatique de l’Europe), abia după Congresul de la Berlin numele de România a putut fi impus și în diplomație.

La data de 14/26 martie 1881, camerele reunite ale Parlamentului au votat transformarea țării din Principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua regalității, sărbătorită pe 10 Mai 1881, a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.
Prima atestare documentară a zilei de 10 mai drept sărbătoare națională este în anul 1869.

8 Iunie, Ziua Restaurației

Începând din 1931, a început a fi sărbătorită, cu mult fast, și sărbătoarea națională a Restaurației, dar legiferată a fost abia din 1932. Dintr-o falsă modestie, în calendare, ziua de 8 Iunie era trecută mai întâi drept Ziua Tineretului, abia apoi menționată și ca Ziua Restaurației. Serbările oficiale durând, de regulă, trei zile, Ziua Restaurației a întrecut în însemnătate Ziua Regalității.

23 August, Ziua Insurecției Armate Antifasciste

După abdicarea forțată a Regelui Mihai I, la data de 30 decembrie 1947, ziua de 10 mai, ca Zi a Regalității, nu mai putea juca rolul unei sărbători naționale în noua Republică, proclamată chiar a doua zi. Astfel, o nouă zi de sărbătoare națională a fost instaurată prin Hotărârea nr. 908 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională.

1 Decembrie, Ziua Unirii

După unirea Transilvaniei cu România, și ziua de 1 Decembrie a devenit o zi de sărbătoare națională, fiind sărbătorită mai ales în Transilvania. Nefigurând însă printre sărbătorile naționale legalizate oficial, ziua de 1 Decembrie a căzut în uitare.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 16 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, prim-ministrul de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Dezbaterea publică

Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR, în anul 2011, că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.

sursă:Wikipedia

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor – 30 noiembrie 2021

Andrei (n. 6 î.Hr., Betsaida, era, Imperiul Roman – d. , Patra, Imperiul Roman) a fost un apostol al lui Isus din Nazaret, frate cu Simon Petru.

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Numele Andrei provine din greaca veche, care, dupa cuceririle lui Alexandru Macedon a devenit lingua franca a Vechiului Orient Apropiat.

Activitatea

Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Isus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu !” (Ioan 1,36) i-a urmat lui Isus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Isus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

Venerarea ca sfânt

În jurul anului 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în Catedrala Sfântul Petru din Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde se crede că a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care ar putea dovedi trecerea Apostolului pe aceste meleaguri. Cel care a contribuit la stabilirea unei legături între Sfântul Andrei și Dobrogea a fost avocatul Ioan Dinu. Totodată, el a descoperit în jurul anului 1943 peștera ce este cunoscută astăzi ca cea a Sfântului Andrei din comuna Ioan Corvin. El a încercat să-și bazeze concluziile pe o serie de dovezi. Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei sa meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea „Despre apostoli” a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.

sursă: Wikipedia

Bancul zilei – 28 noiembrie 2021

„Propuneri de imn naţional:
Descurcă-te, române.
De-aş mai duce-o pân-la toamnă.
Pe-al nostru steag e scris .. uimire.”

Bancul zilei – 9 noiembrie 2021


„Înainte de efectuarea unei operaţii estetice faciale, chirurgul îi
spune soţului:
– O să vedeţi că peste două ore veţi căpăta o cu totul altă femeie!
– Lucrul acesta nu poate decât să-mi facă o deosebită plăcere, însă vă
rog, multă discreţie ca să nu afle nevastă-mea…”

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – 8 noiembrie 2021

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

Sfintii ArhangheliLa adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că „voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul („Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Sf. Arhanghel MihailPentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: „Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit”. Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: „Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia” (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. „Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte” (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Sf. Arhanghel GabrielIar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sursa: calendar-ortodox.ro

Sfânta Parascheva – 14 octombrie 2021

„Sfanta Cuvioasa Parascheva – Trei au fost marile virtuti care au impodobit sufletul si viata Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi. Ingereasca feciorie, milostenia, adica lepadarea de cele pamantesti, si dumnezeiasca rugaciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuti le-a iubit fericita din copilarie si prin acestea, in chip deosebit, s-a dezbracat de orice cuget pamantesc, a biruit pe diavoli si s-a numarat in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu.”

sursa: creștinortodox.ro

Bancul zilei – 26 septembrie 2021

„Soțul se întoarce noaptea, pe la ora două. Îmbufnată, soția îi arată ceasul.
– Ei, și… dacă aș fi stat acasă, nu era tot ora două?!”

Înălțarea Sfintei Cruci – 14 Septembrie 2021

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

– Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

– Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.

Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

sursa:CreștonOrtodox.ro

Nașterea Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică – 8 Septembrie 2021

 

Pe 8 septembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Povestea venirii pe lume a celei care I-a dat viață Mântuitorului Iisus Hristos, este prezentată sumar în Biblie. După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim și Ana și locuiau în orășelul Nazaret din Galileea.

Părinții ei i-au dat fiicei lor un nume foarte obisnuit la evrei, cel de Maria.Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceştia fiind femei.  De Sfânta Maria îşi serbează onomastica şi bărbaţii care poartă numele Marian sau Marin.

În 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
În această zi, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe.

Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gazele şi reptilele se retrag în pământ. Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

În România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

sursă: alba24.ro

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑