„Sufletul ajută trupul și uneori îl ridică de la pământ.
E singura pasăre care își poartă colivia.”
Victor Hugo (1802-1885)
Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude…
Ploaia picură din frunze
Şi din ramurile ude.
Norii-ntunecaţi îmbracă
Cerul nopţii fără stele, –
Luminoşi mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!
Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi –
Pân’ la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.
Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpeşti!…
…Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la fereşti!
George Topârceanu (1886-1937)
Azi mie. mâine ție
În mine,
În tine,
Și-n el
Inima cântă
Și plânge la fel.
Cântă și plânge
Înfiptă în noi.
Câtă cu clipa în care ne naștem
Și plânge cu clipa de-apoi
Când cântă cu vântul
Ne-nchidem mormântul.
Când plânge cu ploaia
Ne-nchidem odaia.
Și, tus trei, la fel
Și-n mine,
Și-n tine,
Și-n el.
Ion Minulescu (1881-1944)
Departe sunt de tine…
Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sarutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!
de Mihai Eminescu (1850-1889)
Ianus
Un cer adoarme. Altul, pe sub noi,
Mai limpede se urcă-n dimineaţă;
A stelelor cenuşă în convoi
Şi-o scutură, schimbându-se la faţă.
Vezi semnul? Din durerile de ieri
O bucurie nouă se-mplineşte
Precum ades, prin valuri de tăceri,
Din umbra mea, obrazul tău zâmbeşte.
Miron Radu Paraschivescu (1911-1971)
Fabulă
” Va voi ridica la rangul de copac,
spus-a Dumnezeu ierburilor blajine,
iata, in primavara care vine,
cresterii voastre nu voi mai pune capac. ”
” Sa nu credeti in el, e un fagaduitor,
zise titirezul care se-nvartea la radacina lor.
Mie mi-a promis ca o sa ma faca om,
cu ciubotele, o comoara de om. ”
Dar un grec, un esop, auzindu-l grai :
” Daca Dumnezeu si-ar implini cuvantul, ce-ar mai fi ?
Fapta lui pentru ambitiosi e tagada
si spusa e ademenire, e incercare, e nada. ”
Emil Botta (1911-1977)
Floriile sau Duminica Floriilor marchează ultima duminică dinaintea Învierii Domnului. Această sărbătoare reprezintă intrarea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, unde Domnul nostru a fost întâmpinat de o sumedenie de credincioși care țineau în mâini rami de finic. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante sărbatori din an, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat.
Conform profețiilor prezente în Vechiul Testament, Iisus îsi pregătește singur intrarea ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, după cum însuși Legea spunea. Mântuitorul este aclamat de o sumedenie de credincioși care aveau în mâini ramuri de măslin și de finic. Aceștia, văzându-L, au început să strige: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.” Credincioșii rosteau aceste cuvinte deoarece simțeau că Dumnezeu s-a pogorât din Ceruri și a venit pe pamânt pentru a-i mântui.
Toate aceste aspecte au fost menționate pentru prima oară în secolul al IV-lea de către Sfântul Epifanie, căruia i-au fost atribuite două predici la această sărbătoare, și pelerina apuseană Egeria, care descrie, în însemnările ei de călătorie, modul în care era celebrată această sărbătoare. În acea perioadă, Duminica Floriilor era cunoscută sub numele de Duminica aspiranților sau candidaților la botez. I-a fost atribuit acest nume datorită faptului că, cei care urmau să meargă cu mare solemnitate la episcop să-i ceară binecuvântarea de a lua parte la botez, trebuiau să învețe Simbolul credintei (Crezul). De asemenea, Duminica Floriilor a mai fost cunoscută si sub numele de duminica grațierilor, deoarece împaratii ofereau grațieri ca un mod de a cinsti această sărbătoare importantă.
În zilele noastre, oamenii obișnuiesc să meargă la biserica cu prilejul acestei sărbători pentru a sfinți crengi de salcie care urmează să fie puse la uși, geamuri sau chiar la porți. Motivul pentru care credincioșii fac acest lucru are de-a face cu credința lor că astfel sunt feriți de boli și apară casele credincioșilor de evenimente rele. Din seara de duminică, bisericile încep să săvârșească slujbe numite denii. În aceste slujbe putem regăsi toate momentele remarcabile din viața Mântuitorului nostru, de la intrarea Acestuia în Ierusalim și până la Învierea Sa din morți.
Nu în ultimul rând, ziua de Florii marchează și începutul Săptămânii Patimilor, ultima săptămâna a Postului Paștilor, timp în care creștinii fac pregătiri pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
sursa: CalendarulOrtodox.ro
Tinerii însurăței se retrag în dormitor în noaptea nunții.
– Iubitule, e momentul sa-ti dezvălui ceva… Nu știu să fac nimic, nu am nici cea mai mica idee…
– Nu-ți face griji iubita mea, dezbracă-te, culcă-te pe spate, stai relaxată, deschide picioarele si restul fac eu…
– Ah, nu, tăntălică drag… Să mă regulez stiu… ziceam de gospodărie, știi tu, gătit, spălat, călcat…
Întrebare la Radio Erevan:
-Ce zici, un rus care trăiește la Moscova poate fi înmormântat la Odesa?
-Nu, pentru că trăiește!
doinaflorescu 