Căutare

doinaflorescu

luna

decembrie 2019

Duncan MacDougall, omul care a încercat să cântărească sufletul

În 1907, un doctor american pe nume Duncan MacDougall a desfășurat o serie neobișnuită de experimente. Intrigat de ideea că sufletul uman avea o anumită masă și, prin urmare, putea fi cântărit, MacDougall a asamblat un pat prevăzut cu un set de cântare sensibile.

Apoi, a convins un șir de bolnavi în stadiu terminal să se întindă pe acest pat în ultimele clipe ale vieților lor. MacDougall era foarte meticulos. A înregistrat momentul exact al morții fiecărui pacient și timpul petrecut de pacient pe pat.

Doctorul a monitorizat toate schimbările de greutate care au apărut în preajma momentului decesului. În calculele sale, a ținut cont chiar și de pierderea de fluide corporale, precum transpirația și urina, și de pierderea de gaze, precum oxigenul și nitrogenul.

Concluzia sa a fost că sufletul uman cântărește 21 de grame. Este greu să ne imaginăm că un astfel de experiment ar fi luat în serios de comunitatea științifică în ziua de azi. Însă gândirea din spatele experimentului – și reacțiile generate de el – continuă să fascineze.

Duncan MacDougall, un an de celebritate

Rezultatele studiului au fost publicate în New York Times în martie 1907. Articolul a dat naștere unei dezbateri între MacDougall și medicul Augustus P. Clarke, care a criticat aspru tehnica de măsurare a lui MacDougall.

Clarke a atras atenția că, în momentul morții, plămânii nu mai răcesc sângele, ceea ce duce la o ușoară creștere a temperaturii corpului, fenomen care face pielea să transpire. Asta ar explica, în opinia lui Clarke, cele 21 de grame ale lui MacDougall.

MacDougall a reacționat în următorul număr al ziarului. Doctorul a susținut că circulația se oprește în momentul morții, așa că organismul nu are cum să se încălzească.

Dezbaterea a durat până la sfârșitul anului 1907, antrenând suporteri de fiecare parte a baricadei. Timp de patru ani, MacDougall a păstrat tăcerea.

Apoi, în 1911, a publicat pe prima pagină din New York Times un anunț despre un nou experiment. De data aceasta, nu mai avea să cântărească sufletul, ci să îl fotografieze când părăsea corpul.

MacDougall și-a exprimat îngrijorarea că „substanța sufletului ar putea deveni prea agitată” ca să fie fotografiată în momentul morții. Însă doctorul a reușit să facă 12 experimente în cadrul cărora a fotografiat „o lumină asemănătoare cu cea a eterului interstelar”.

Articolul lui Duncan MacDougall

Unul dintre articolele despre descoperirile lui MacDougall, apărut în New York Times.

Lumina, afirma MacDougall, se manifesta în apropierea capetelor pacienților când își dădeau ultima suflare. MacDougall însuși a murit în 1920, lăsând în urmă un grup mic de suporteri pasionați, precum și o mulțime de medici indignați.

Publicul era de-o parte sau de alta a disputei. Până la urmă, dezbaterea a căzut în uitare. Însă nu pentru totdeauna.

Moștenirea unei ciudățenii

Referiri la experimentul lui Duncan MacDougall apar o dată la câțiva ani, din epoca victoriană și până astăzi. Ideea că sufletul cântărește 21 de grame a apărut în romane, cântece și filme – a dat chiar și titlul unui film.

Scriitorul Dan Brown a descris în detaliu experimentele lui MacDougall în romanul „Simbolul pierdut”. Rezultatele reale ale experimentelor și faptul că nu au fost acceptate de stabilimentul academic sunt o altă discuție.

21 de grame: atât cântărește sufletul, conform doctorului american.

Știința are o direcție, iar cultura populară – o alta. Dezvoltarea neuroimagisticii a legat toate funcțiile asociate cândva cu sufletul de anumite regiuni și structuri ale creierului.

Fizica a cartografiat legătura dintre particulele subatomice atât de temeinic, încât nu mai există loc pentru „forțele spirituale”. Și totuși, ideea de a cântări sufletul fascinează în continuare.

Ea se bazează pe aceleași dorințe și temeri adânci care l-au motivat și pe Duncan MacDougall în 1907 și care încă ne captivează.

Alte lucruri stranii

Ca să înțelegem de ce Duncan MacDougall voia să cântărească sufletul – și de ce credea că este posibil – trebuie să înțelegem mediul în care acesta trăia. Opera sa este plină de idei preluate de la teoreticieni precum Freud și Jung.

Tainele sufletului au fascinat omenirea dintotdeauna. Se vorbește foarte mult de „funcții psihice” și de „principii animatoare” – o tentativă de a dezvolta un limbaj științific pentru a descrie conștiința și însăși viața, într-o lume care nu descoperise ecografiile și ADN-ul.

Chiar și astăzi suntem profund neștiutori, după cum poate spune orice om de știință. Anumite comportamente ale particulelor cuantice încă uimesc cele mai strălucite minți.

Încă mai avem mult până să descoperim modul în care funcționează creierul uman. Continuăm să căutăm materia întunecată care alcătuiește mai mult de 80% din masa universului, dar până acum nu am văzut nici măcar un singur atom din această materie.

Și în toate aceste colțuri întunecate ale universului, oamenii încă vor să găsească sufletul. Unii susțin că îl vom descoperi în cele din urmă printre particulele cuantice.

Doctorul MacDougall a încercat inclusiv să fotografieze sufletul atunci când părăsește corpul.

Alții insistă că sufletul are legătură cu undele electromagnetice generate de creierul nostru. Cei mai mulți oameni de știință resping aceste aserțiuni.

Însă acești cercetători și teoreticieni merg mai departe, fără să renunțe la speranța că, într-o zi, vom putea cântări, măsura și cuantifica sufletul.

Munca lui MacDougall a avut rezonanță nu datorită lucrurilor pe care le-a descoperit (sau nu a reușit să le descopere), ci din cauza sugestiilor sale. Însă în 1907, ca și astăzi, universul real, verificabil, se dovedește a fi mult mai ciudat decât își poate închipui parapsihologia.

Cum de fotonii sunt particule și unde și, totodată, niciuna dintre acestea? Cum este posibil să existe atâtea planete în galaxia noastră, însă atât de puține care să poată adăposti viață așa cum o înțelegem noi?

Universul este plin de mistere neelucidate, iar răspunsurile încă așteaptă să fie descoperite. Nu avem nevoie de sufletele celor morți pentru a face niște experimente bizare. Universul fizic și măsurabil este îndeajuns de straniu pentru asta.

sursa: incredibilia.ro

Dan Marinescu

Carrefour – pentru o viaţă mai bună!

Soția mea insistă întotdeauna să o însoțesc la shopping. Din păcate, ei îi place să cotrobăie articol cu articol, pe când eu mă plictisesc repede.
Atunci îi spun că mă duc un minut la raionul de electronice (total inutil în opinia ei) și, eventual, ne întîlnim la casă sau în parcare.
Însă ieri am primit acasă următoarea scrisoare de la Carrefour:
„Dragă doamnă Ionescu,
În ultimele șase luni soțul dvs. a produs pertubări grave în activitatea magazinului nostru. Nu mai putem tolera comportamentul său și ne vedem nevoiți să interzicem accesul amîndurora în magazinele Carrefour.
Nemulțumirile noastre împotriva soțului dvs., domnul Ionescu, sunt enumerate mai jos și sunt susținute de înregistrările de pe camerele noastre video:
1. 15 februarie:
A luat de pe raft 24 de cutii de prezervative și le-a pus aleatoriu în coșurile de cumpărături ale altor clienți, profitînd de neatenția acestora.
2. 23 februarie
A pus să sune toate ceasurile deșteptătoare din raionul „Articole pentru casă” la intervale de cinci minute.
3. 6 martie
A făcut pe podea o dîră de sos de tomate pînă în fața ușii de la toaleta femeilor.
4. 11 martie
I-a spus unei casiere, pe un ton oficial: ‘Cod galben în raionul legume. Du-te imediat acolo’. Asta a determinat-o pe angajata noastră să-și părăsească postul desemnat și, prin urmare, să primească o mustrare scrisă din partea supervizorului său, ceea ce a condus la o grevă organizată de sindicat ce a costat managamentul companiei timp și bani.
5. 25 martie
A blocat o oră biroul de rate, solicitînd deschiderea unui contract pentru o pungă de M&M.
6. 2 aprilie
A mutat semnul „Atenție! Podea udă!” într-o zonă mochetată.
7. 12 aprilie
A montat un cort în raionul „Camping” și a invitat copiii celorlalți cumpărători să-și aducă perne și pături de la raionul „Așternuturi” ca să petreacă weekendul împreună, ofertă la care au răspuns pozitiv 22 de copii.
8. 26 aprilie
Când un angajat l-a întrebat dacă poate să îl ajute a început să plîngă și să țipe” ‘”oare de ce nu pot oamenii să mă lase pur și simplu în pace?”, determinând mai mulți cumpărători să sune imediat la 112 și astfel sosind trei ambulanțe la faţa locului.
9. 2 iunie
A privit direct în obiectivul unei camere de luat vederi și a folosit-o drept oglindă în timp ce-și scobea nasul.
10. 16 iunie
În timp ce cerceta o pușcă de vînătoare în raionul „Arme” l-a întrebat pe vînzător unde poate găsi antidepresive.
11. 24 iunie
S-a deplasat prin magazin furișându-se pe după rafturi, în timp ce fredona suficient de tare încît să fie auzită tema din „Mission Impossible”.
12. 30 iunie
S-a ascuns printre hainele de pe un stander și, când alți cumpărători apăreau să vadă marfa, le striga ”BAU!”
13. 6 august
A desfăcut toate cutiile de carioca și creioane colorate din raionul de papetărie, probând toate culorile albastre și rupându-le vîrfurile, sub pretextul că nici una nu are nuanța perioadei albastre traversată de dumnealui.
14. 19 august
Când s-a făcut un anunț la stația de amplificare a magazinului, s-a chircit pe podea în poziție fetală urlând ”O, nu! aud din nou acele voci!”
Și, pe 20 august, ultimul comportament inacceptabil, care ne-a determinat să vă interzicem accesul în Carrefour prin această scrisoare: a intrat într-o cabină de probă și, după un timp, a strigat foarte tare ”Hei! Nu este hârtie igienică în cabina asta!”, provocând leșinul angajatei noastre de pe raion.
Cu stimă,
X
Manager Carrefour
Carrefour – pentru o viață mai bună

(primit pe e-mail)

Vorbe înțelepte – 12 decembrie 2019

Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am experimentat până acum.

Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de dulciuri: primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că au mai rămas puține, a început să le guste intens.

Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.

Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.

Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se grăbește.

Nu mai am multe dulciuri în pachet!

Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși. În acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și onestitate.

Este esențial faptul că face viața utilă.

Vreau să mă înconjor cu oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat greutățile mari ale vieții, cu atingeri dulci ale sufletului.

Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da!

Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum.

Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea!

 

Avem două vieți iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una!!!!

                                                                                                                        
                                                                                                   Mario de Andrade (poet, prozator si eseist brazilian, San Paolo 1893-1945)

 

Cugetarea zilei – 11 decembrie 2019

Punctele esențiale pentru fericirea în viață este să ai ceva de făcut, pe cine iubi și ceva pentru care să speri.

Feliz Cumpleaños, Cumpleaños, Pastel De Cumpleaños

Cugetarea zilei – 10 decembrie 2019

Viața este ca marea: nu-i pasă că nu știi să înoți.

Cugetarea zilei – 9 decembrie 2019

Într-o familie ideală, soția habar n-are de unde vin banii, iar soțul habar n-are pe ce se duc…

Kids, Dibujo, Garabato, Líneas, Niña

Cugetarea zilei – 8 decembrie 2019

Uneori să ai liniște este mai important decât să ai dreptate.Teléfono Móvil, Smartphone, Mano

Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș – 7 decembrie 2019

Viața

 

Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de orașul Târnovo (astăzi, Veliko Tărnovo, Bulgaria), capitala Țaratului Bulgar, într-o familie de țărani. Este crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică. Copila postea, asculta Scripturile, învăța să-și păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostivă. Copila săvârșea cu statornicie și răbdare toate faptele bune.

După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că o bătea și o certa, pârând-o tatălui ei ca și acesta să o certe.

Cu toate acestea, tânăra fecioară nu se oprea din înfăptuirea binelui comunitar și le împărțea săracilor și flămânzilor hainele ei și mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină tatălui ei. Aflând de acțiunile ei și văzând că le împărțea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie și uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosițe ca să o bată până ce se va liniști. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când a murit.

Venindu-și în fire, tatăl ei a fost cuprins de spaimă și vrând să-i ridice trupul, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el. Văzând acestea, a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului și conducătorilor cetății tot ce se întâmplase și că trupul fericitei zăcea pe pământ, și că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetății și cu popor mult, au alergat cu făclii și cu tămâie și cu rugăciuni, și văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care și acum, în vremurile din urmă, preamărește pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.

Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei și o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat cu toții. Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că , vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreunat trupul fericitei ca pe o piatră.

Pentru a o putea ridica, tatăl ei și cei care îl ajutau au început să numească țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de acea parte a Dunării, pentru a putea ști unde să o odihnească, însă Filofteia era la fel de grea. Cu toate acestea, cum s-a numit Biserica Domnească cea din Târgul Argeș-ului, trupul ei a devenit mult mai ușor, iar oamenii au trimis scrisoare lui Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise și biserica). Acesta, de cum a fost înștiințat, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, mergând către Dunăre și a adus sfintele ei moaște în Țara Românească. Le-a așezat în Biserica Domnească, în orașul Argeș. Acolo au stat sfintele ei moaște până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș de către Neagoe Basarab. Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș. Și acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște.

În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaște sunt scoase afară din paraclis și racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din fața bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioșii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.

Sfintele moaște

Documentele istorice arată însă că moaștele muceniței au rămas la Tarnovo și sunt aduse în Țara Românească numai după anul 1393, când țaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci. Se pare că de aici sunt duse la Vidin, probabil până în anul 1396. Pentru a nu fi profanate, sunt dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386+1418), care le așază în biserica domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul și Nicolae Alexandru, fiul său. rămân acolo pană în anul 1893, când,datorită stării de degradare în care se află biserica, sunt mutate în biserica Sfântul Gheorghe, apoi în biserica Adormirea Maicii Domnului-Olari. În timpul primului război mondial sunt duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București, apoi revin la Curtea de Argeș și sunt găzduite în marea biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab.

Blestemul împotriva celor care ciupesc moaștele

De peste 600 de ani, țara Românească este vegheată de Sfânta Muceniță Filofteia – serbată cu mare evlavie pe 7 decembrie – ale cărei sfinte moaște se află la Curtea de Argeș.

Racla în care se odihnesc moaștele Sfintei Filofteia a fost restaurată în anul 2004, la Monetăria Statului. S-a drapat lemnul cu catifea roșie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat piciorușele de sprijin, confecționate din aluminiu.

În plus, s-au înlocuit bucățile deteriorate din lemnul de chiparos. Meșterii de la Monetăria Statului, conduși de Vasile Vasile, au fost șocați când au găsit scris pe săculețul care învelea moaștele un blestem.

Istoria consemnează că speriat că moaștele sfintei vor fi împrăștiate, Mitropolitul Cosma a rostit: Poruncim cuvioșiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeșului, să le pecetluiești într-un săculețu de bogasin nou lăsându- i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. și așa pecetluite să le/ așezi în sicriu. Și să știe fieșcare/ să se ferească a nu cuteza să ciupească/ cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui/ a cuteza a să atinge/ să ia. Într-a acesta și chip să urmezi/! Și să fii blagoslovit! 1791, mai 10.

Imnografie

Tropar, (glasul al 8-lea):

Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, Fericită Muceniță Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind pe săraci miluind și pe flămânzi săturând, care și acum pe cei bolnavi tămăduind; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, preabună muceniță, să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 6-lea):

Filoftee preafericită, din pruncie te-ai adus, prin faptă bună, jertfă fără prihană lui Dumnezeu, Celui ce, mai înainte de a te naște, te știa pe tine, ceea ce te-ai făcut podoabă fecioarelor și locuitoare a cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceea, strigăm ție: Bucură-te, fecioară, pururea pomenită!

Iconografie

Pentru reprezentarea Sfintei Mucenițe Filofteia, Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000) nu dă indicații de reprezentare, menționând-o doar în ceata Sfintelor Mucenițe. Editorul român este cel care adaugă indicațiile, p. 293. Astfel, Sfânta Muceniță Filofteia este reprezentată ca „adolescentă purtând ie, ilic și catrință lungă cu dungi verticale, cu capul gol și părul pe spate strâns la ceafă, ținând în mâini cruce și ramură de finic”, deci în costum popular (bulgăresc) și cu însemnele muceniciei.

Cultul Sfintei Filofteia în Țara Românească

Sfânta muceniță Filofteia, devenind ocrotitoarea Țării Românești, moaștele ei au fost cinstite în întreaga țară, mulți credincioși venind în pelerinaj la Curtea de Argeș. În situații de calamitate, mai ales pe timp de secetă, s-au făcut procesiuni în țară cu moaștele muceniței. Biserici, precum Dobroteasa și Sfântul Gheorghe din București, Sfânta Filofteia și Sfânta Vineri din Ploiești, Adormirea Maicii Domnului din Mizil, au zugrăvite icoana sau scene din viața ei pământească. Icoane cu chipul ei împodobesc multe case ale credincioșilor. Mulți părinți dau numele Filofteia fiicelor lor, iar multe femei își iau acest nume la intrarea în călugărie. Viața Sfintei Filofteia a fost trecută în Mineiul pe decembrie și în Viețile Sfinților pe această lună.

Generalizarea cultului în întreaga țară

La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod hotărăște generalizarea cultului Sfintei Filofteia pe întreg cuprinsul țării. Cu acest prilej, în prezența patriarhului Justinian Marina, are loc, în anul 1955 o Slujbă specială. Cadrul festiv a fost impresionant, la slujbă fiind prezenți numeroși ierarhi români și străini, precum și un număr impresionant de credincioși.

sursa: Wikipedia

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei – 6 decembrie 2019

Sfântul Nicolae sau „Făcătorul de minuni”, sărbătorit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.

S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă.

A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra, uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.

Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la mănăstirea de acolo, unde a devenit preot.

Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, dar Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit.

Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.

El a salvat cetatea Mira, tot din Lichia, de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept.

Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, pe 6 decembrie.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvinteaza şi-l împarte credincioşilor.

La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, la kilometrul zero, se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae. Totodată, multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Nicolae.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este  o sărbătoare orientată (în Europa) dedicată în principal  copiilor, și care sărbătoare il are ca protagonist pe Sfântul Nicolae din Myra. Este vorba despre o tradiție vie în mai multe țări europene, ziua de 6 decembrie fiind stabilită ca zi care anunță sosirea Crăciunului.

Este sărbătorită în special în Țările de Jos (cunoscut ca Sinterklaas), Belgia, Luxemburg, nordul și nord-estul Franței (Flandra franceză; nordul Champagne-Ardenne; Franche-Comte; Alsacia, unde este adânc înrădăcinată; și Lorena, unde Sfântul Nicolae este patron), Germania, Austria, Croația, Spania (unde este patronul spiritual al orașului Alicante), Ungaria, Polonia, Cehia, Lituania, România, Marea Britanie, Ucraina, Slovacia, Slovenia, Serbia, Georgia, Bulgaria și Elveția.

Tradițiile diferă în funcție de regiune. O trăsătură comună a acestor sărbători este distribuirea de cadouri și de dulciuri copiilor, sărbătoare care la unii îl înlocuiește pe Mos Crăciun iar la alții cele doua sărbători se complementează una pe alta.

Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducându-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărând de tăierea de sabie şi scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai. Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.

sursa: doxologia.ro, Wikipedia

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑