Căutare

doinaflorescu

Autor

doinaflorescu

Bancul zilei – 4 decembrie 2021

Din ciclul: „Bancuri de acum 30-40-50 de ani.”

„Care este deosebirea dintre frigul de afară şi cel din casă? Ăla de afară e pe gratis.”

Bancul zilei – 3 decembrie 2021

Din ciclul: „Bancuri de acum 30-40-50 de ani.”
„La coadă la carne, un glumeţ face haz de necaz:
– Care este deosebirea dintre porc şi măcelărie? Simplu: porcul are coada mică şi carne multă, măcelăria….
Un tovarăş de la coadă i se adresează:
– Da care-i deosebirea dintre ceasul meu şi tine?
– E bună! Nu ştiu…
– Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine.”

Bancul zilei – 2 decembrie 2021

Din ciclul: „Bancuri de acum 30-40-50 de ani.”

Primul candidat este un tip cu pile:
– În 1907 a avut loc o mare răscoală populară. În ce an a avut loc răscoala populară din 1907?
Cel de-al doilea candidat are numai relaţii:
– În 1907 au fost omorâţi 10.000 de ţărani. Câţi ţărani au fost omorăţi în1907 ?
Al treilea candidat n-are nici pile, nici relaţii:
– În timpul răscoalei din 1907 au fost omorâţi 10.000 de ţărani.
Vă rugăm să-i nominalizaţi.”

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Ziua națională a României a fost între 1861-1866 ziua de 24 ianuarie, între 1869-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Istoric

Noțiunea de zi națională este o „invenție“ recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în sec. XIX. Trebuie menționat că este necesar a se face distincție între sărbătoarea națională (pot fi mai multe) și ziua națională, în sens modern (care este una singură). Singura sărbătoare națională ce a fost menționată expressis verbis ca fiind Zi Națională a fost data de 1 Decembrie (în 1990). Toate celelalte doar au fost considerate „zile naționale“ prin sugestiile guvernanților și acceptanța publicului (10 Mai, 8 Iunie și 23 August).
Abia în 1897 apare prima reglementare a sărbătorilor: la finele listei cuprinzând 14 zile bisericești erau menționate și cele două zile laice: 24 Ianuarie și 10 Mai. În 1910, guvernul a revenit asupra regimului de zile libere, reducându-le la 11 dar menținând cele două zile laice. În fine, ultima modificare din timpul Regatului adusă regimului zilelor de sărbătoare a fost în 1925, care a mai introdus o zi laică și anume 1 Mai, zi ce a înlocuit „Înălțarea Domnului“ pentru a rămâne tot 11 zile libere. Instituțiile, fiind exceptate de la aceste zile libere, vor avea parte de legiferări specifice, cum ar fi cea din 1942, care le acorda un număr de 25 de zile libere. În afara acestor legiferări în bloc, au existat și decrete sau legi care au instituit individual zile drept sărbători naționale, ce urmau să beneficieze de prevederile legale anterior menționate (parade, zile libere etc.). Cazul Zilei Eroilor este unul special în acest sens, pentru că data a fost special aleasă pentru a se suprapune peste o sărbătoare religioas, declarată zi liberă (la acea dată).
Codul Muncii actual prevede la Art. 139 un număr de 15 zile nelucrătoare, deopotrivă bisericești și laice: „1 și 2 ianuarie; 24 ianuarie; Vinerea Mare; prima și a doua zi de Paști; 1 mai; 1 iunie; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie (Sf. Apostol Andrei); 1 decembrie; prima și a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.“

24 Ianuarie, Ziua Unirii tuturor Românilor

Prima atestare documentară a unei sărbători naționale, este anul în 1860, când Kogălniceanu submite aprobării Domnului prima inițiativă în acest sens: „…Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălțimii Voastre să binevoiți a încuviința ca în viitor numai 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Națională, ca ziua care făcându-vă Domnitorul României, v-au încredințat prin însuși această nobilă misie de a realiza marea dorință și trebuință a Națiunii Noastre“. Vodă Cuza a aprobat propunerea la data de 27 decembrie 1860 sv.
Începând deci cu 1861, ziua de 24 ianuarie a început a fi sărbătorită cu mult fast
După abdicarea lui Cuza, ziua de 24 ianuarie a decăzut în importanță, fiind totuși în continuare sărbătorită, mai ales în Moldova, dar pierzând întâietatea în fața zilei de 10 Mai.
Deși în cursul vremii au existat mai multe încercări de a restabili în mod oficial și data de 24 ianuarie drept sărbătoare națională de prim rang, acest lucru a putut fi realizat abia în 1920.

10 Mai, Ziua Regalității României

Desemnat să fie noul Domnitor al Principatelor Române, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (devenit, mai târziu, Regele Carol I al României) a sosit pentru prima dată în București în ziua de 10 Mai 1866. El a fost întâmpinat la Băneasa de o mare mulțime de public și de primarul Bucureștilor, Dimitrie Brătianu (fratele prim-ministrului, Ion C. Brătianu), care i-a oferit, în mod simbolic, cheia orașului. În aceeași zi, principele a depus jurământul ca Domnitor în fața Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.

La data de 10 Mai 1877, a doua zi după declarația de independență votată în ambele Adunări, Domnitorul Carol I a primit închinarea Corpurilor statului, la aniversarea a 11 ani de la sosirea în România, cu care ocazie i s-a oferit, în mod simbolic, o Românie independentă. Peste ani, cele două evenimente au fost contopite într-unul singur, căpătând prin cumularea și a încoronării, o triplă semnificație. Trebuie spus că tripla semnificație nu a fost o coincidență, dimpotrivă data a fost special aleasă pentru a coincide cu aniversarile precedente, în cazul de față România urmând să fie promulgată regat la data aniversară a nașterii principelui (8/20 aprilie). Veșnica dispută între liberali și opoziție a devansat această promulgare, ea fiind realizată la data de 14/26 martie, când principele a promulgat legea. Încoronarea însă a trebuit să aștepte, din motiv de doliu (moartea țarului Alexandru al II-lea survenită la data de 1/13 martie 1881, funeraliile având loc la data de 15/27), principele refuzând să se încoroneze imediat după intrarea în vigoare a legii și, prin urmare, data aleasă a fost aceea de 10 mai s.v. la dorința viitorului rege.

Deși numele de România (Rumania, Roumanie etc.) a fost folosit în mediile diplomatice dar mai ales jurnalistice și înainte de recunoașterea internațională a independenței României (vezi de exemplu L’exposition universelle de 1867 illustrée, unde este prezentat standul României; vezi Convențiile semnate cu Austro-Ungaria și Imperiul Țarist; vezi Expoziția universală de la Viena din 1873, de exemplu standul României aici), până atunci denumirea oficială a României fiind diversă, însă majoritar cunoscută drept Principatele dunărene (vezi, pentru britanici, Hansard; vezi, pentru francezi, Histoire diplomatique de l’Europe), abia după Congresul de la Berlin numele de România a putut fi impus și în diplomație.

La data de 14/26 martie 1881, camerele reunite ale Parlamentului au votat transformarea țării din Principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua regalității, sărbătorită pe 10 Mai 1881, a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.
Prima atestare documentară a zilei de 10 mai drept sărbătoare națională este în anul 1869.

8 Iunie, Ziua Restaurației

Începând din 1931, a început a fi sărbătorită, cu mult fast, și sărbătoarea națională a Restaurației, dar legiferată a fost abia din 1932. Dintr-o falsă modestie, în calendare, ziua de 8 Iunie era trecută mai întâi drept Ziua Tineretului, abia apoi menționată și ca Ziua Restaurației. Serbările oficiale durând, de regulă, trei zile, Ziua Restaurației a întrecut în însemnătate Ziua Regalității.

23 August, Ziua Insurecției Armate Antifasciste

După abdicarea forțată a Regelui Mihai I, la data de 30 decembrie 1947, ziua de 10 mai, ca Zi a Regalității, nu mai putea juca rolul unei sărbători naționale în noua Republică, proclamată chiar a doua zi. Astfel, o nouă zi de sărbătoare națională a fost instaurată prin Hotărârea nr. 908 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională.

1 Decembrie, Ziua Unirii

După unirea Transilvaniei cu România, și ziua de 1 Decembrie a devenit o zi de sărbătoare națională, fiind sărbătorită mai ales în Transilvania. Nefigurând însă printre sărbătorile naționale legalizate oficial, ziua de 1 Decembrie a căzut în uitare.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 16 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, prim-ministrul de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Dezbaterea publică

Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR, în anul 2011, că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.

sursă:Wikipedia

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor – 30 noiembrie 2021

Andrei (n. 6 î.Hr., Betsaida, era, Imperiul Roman – d. , Patra, Imperiul Roman) a fost un apostol al lui Isus din Nazaret, frate cu Simon Petru.

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Numele Andrei provine din greaca veche, care, dupa cuceririle lui Alexandru Macedon a devenit lingua franca a Vechiului Orient Apropiat.

Activitatea

Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Isus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu !” (Ioan 1,36) i-a urmat lui Isus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Isus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

Venerarea ca sfânt

În jurul anului 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în Catedrala Sfântul Petru din Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde se crede că a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care ar putea dovedi trecerea Apostolului pe aceste meleaguri. Cel care a contribuit la stabilirea unei legături între Sfântul Andrei și Dobrogea a fost avocatul Ioan Dinu. Totodată, el a descoperit în jurul anului 1943 peștera ce este cunoscută astăzi ca cea a Sfântului Andrei din comuna Ioan Corvin. El a încercat să-și bazeze concluziile pe o serie de dovezi. Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei sa meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea „Despre apostoli” a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.

sursă: Wikipedia

Bancul zilei – 29 noiembrie 2021

„Dilema lui Bulă: Să mor acum de frig, să mor la vară de foame?!?”

Bancul zilei – 28 noiembrie 2021

„Propuneri de imn naţional:
Descurcă-te, române.
De-aş mai duce-o pân-la toamnă.
Pe-al nostru steag e scris .. uimire.”

Bancul zilei – 27 noiembrie 2021

„-Tataie a înșelat-o pe mamaie cu femei străine?

-Niciodată, toate erau de-aici din sat!”

Bancul zilei – 26 noiembrie 2021

„Nu înțeleg ce are lumea împotriva guvernului. Doar n-a făcut nimic…”

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑