Ii poti pregati pentru examene sau pentru viata. Am ales a doua varianta.”

Cu putin timp in urma, un grup de ziaristi spanioli au avut ocazia sa viziteze Finlanda si sa vada cu ochii lor cum functioneaza sistemul educativ din aceasta tara, considerata una dintre cele mai avansate din lume. Iata ce au constatat:

In conformitate cu cercetarile internationale realizate de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica de trei ori pe an, elevii scolilor finlandeze au prezentat cel mai inalt nivel de cunostinte din lume.

Acestia nu numai ca citesc cel mai mult de pe glob, dar se situeaza pe locul doi la stiintele naturii si pe locul cinci la matematica. Dar ceea ce surprinde cu adevarat este faptul ca elevii finlandezi isi dedica studiului cel mai putin timp.

Invatamantul secundar mediu in Finlanda include doua niveluri:

– Inferior (alokoulu) de la clasa I la clasa a VI-a

– Superior (yläkoulu) de la clasa a VII-a la clasa a IX-a

Clasa a X-a este complementara si elevii care o urmeaza isi pot imbunatati calificativele, apoi trec la scoli profesionale sau isi continua studiile la liceu (lukio), care ar fi echivalentul claselor a XI-a si a XII-a din sistemul nostru de invatamant.

Cele sapte principii ale invatamantului gimanzial din Finlanda:

1. Egalitatea

– scolilor

Nu exista nici “scoli de elita”, nici “scoli normale”. Scoala cea mai mare are 960 de elevi, iar cea mai mica, 11. Toate sunt dotate la fel, cu finantare in functie de marimea fiecareia. Aproape toate scolile sunt de stat, desi exista 10 scoli partial private. Diferenta, pe langa faptul ca li se cere parintilor bani, consta in exigenta mai mare. In general, exista laboratoare “de formare” care urmeaza un anume model pedagogic: Montessori, Freinet, Morton sau pedagogia Waldorf.

De asemenea, scolile unde se predau, in acelasi timp, limbile engleza, germana si franceza sunt cele private. Urmand principiul egalitatii, in Finlanda exista un sistem paralel care merge de la “gradinita pana la facultate” in limba suedeza. La fel, in nordul tarii, unde locuieste poporul lapon, se poate studia in limba materna.

Pana de curand, finlandezilor le era interzisa alegerea scolii si trebuiau sa-si inscrie copiii la scoala cea mai apropiata de casa. Acum s-a abrogat restrictia, dar majoritatea parintilor continua sa-si dea copiii la scolile de cartier, pentru ca toate sunt la fel de bune.

– materiilor

Aprofundarea unor materii in detrimentul altora nu este bine vazuta. Acolo nu se gandeste ca matematica este mai importanta decat educatia fizica, de exemplu. Dimpotriva, singura exceptie in momentul formarii grupurilor speciale este pentru acei copii interesati de desen, muzica sau sport.

– parintilor

Care este profesia sau statutul social al parintilor este o informatie pe care profesorii o afla numai daca este nevoie. Le este interzis sa puna intrebari legate de acest subiect.

– elevilor

Finlandezii nu clasifica elevii dupa capacitatile sau preferintele privind viitoarea profesie. Nu exista nici elevi “buni” sau “rai”, este interzis sa se compare elevii. Atat copiii care au o inteligenta superioara, cat si cei care au dificultati la invatare sunt impreuna cu ceilalti, la fel si copiii cu dizabilitati fizice, desi se pot crea grupuri speciale pentru copiii cu infirmitati legate de vaz sau auz.

Finlandezii incearca foarte mult integrarea in societate a acelor persoane care au nevoie de o atentie speciala; bresa creata intre elevii puternici si cei debili este cea mai mica din lume.

– profesorilor

Nu exista profesori iubiti si profesori urati, nici profesori care sa aiba elevi sau grupuri “favorite”.

Orice deviere de la armonia stabilita poate duce la rezilierea contractului cu cadrul didactic respectiv. Profesorii finlandezi au menirea sa-si indeplineasca datoria pe deplin, nimic mai mult, pe langa faptul ca toti sunt la fel de importanti, ca de exemplu cel de fizica cu cel de literatura sau arta.

DSCF6458 (1)

– de drepturi intre adulti si copii

Finlandezii numesc asta “intelegerea respectuoasa fata de elevi”. Inca din clasa intai, li se expun elevilor drepturile, inclusiv dreptul de a se plange de un adult in fata asistentului social.

Acest fapt ii stimuleaza pe parinti sa inteleaga ca fiii lor sunt indivizi independenti pe care este interzis sa-i agresezi verbal sau fizic.

Sa umilesti elevii e ceva ce profesorii finlandezi nu pot face, chiar daca ar vrea, odata ce codul muncii din aceasta tara nu permite acest lucru.

Particularitatea cea mai mare consta in faptul ca se incheie un contract cu fiecare profesor pe numai un an, cu dreptul de prelungire sau nu.

In plus, cadrele didactice primesc un salariu mare (de la 2.500 de euro pentru profesorul suplinitor la 5.000 de euro pentru profesorul cu definitivat.

– va urma –