În țara sa era numit “Britanicul mileniului”. În lume era cunoscut ca un politician viclean, ager la minte și un inamic periculos.

Sir Winston Leonard Spencer Churchill, s-a născut pe data de 30 noiembrie 1874 în Woodstock, Oxfordshire, în familia aristocratica a  Ducilor de Marlborough și a murit la 24 ianuarie 1965, la vârsta de 90 de ani. A fost prim-ministru al Regatului Unit în două mandate (1940-1945) și (1951-1955), dar și ofițer în Armata Britanică, scriitor, istoric și artist si singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.

Mai jos va prezentam câteva dintre celebrele fraze ale acestui mare om politic care, fără îndoială, și-a câștigat un loc de cinste în galeria istoriei secolului 20. Unele fraze sunt acide, altele amuzante, altele polemice, dar niciuna dintre ele nu te va lasa indiferent.

Democratia este un sistem politic prost, dar cel mai bun din câte a inventat omenirea pana acum.

Un om politic trebuie sa prevadă ce se va întâmpla mâine, saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Și, de asemenea, trebuie sa explice de ce nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

Oi fi beat acum, domnișoara, dar mâine dimineața eu voi fi treaz, pe când dumneata cu siguranța ca tot urata vei fi.

Viciul inerent al capitalismului consta în repartizarea inegala a bogatiei. Virtutea inerenta a saptamana, luna, socialismului consta în repartizarea egala a saraciei.

În țara mea, autoritățile sunt mandre ca servesc statul. Dacă ar fi stăpânii lui, ar însemna pentru ei o nenorocire.

E mai ușor sa conduci o națiune, decât sa educi 4 copii.

Nu-ţi face griji despre evitarea ispitelor. Pe măsura ce îmbătrâneşti, te evită ele.

Diplomatul este persoana întâi care gândește de doua ori și apoi nu spune nimic.

Un om politic devine un om de stat când începe să se gândească la noile generații, nu la noile alegeri.

Când eram tânăr, mi-am impus regula de a nu bea alcool înainte de prânz. Acum, regula este sa nu beau înainte de micul dejun.

Istoria o scriu câștigătorii… și istoricii, presupun.

Dacă adevărul are multe fete, atunci minciuna are multe voci.

Singurele statistici pe care te poţi baza sunt cele pe care le-ai falsificat tu singur.

Nimic nu este mai costisitor și mai steril decât răzbunarea.

Traiul este ceea ce primim, viaţa este ceea ce dăm.

Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu poţi să-i dai decât lucruri pe care le poate digera.

Socialiştii sunt precum Cristofor Columb: atunci când pleacă, nu ştiu încotro se duc, iar atunci când ajung, nu ştiu unde se află.

Am urmat întotdeauna o regula simpla: Sa nu stai niciodată în picioare daca poți sta în sezut și sa nu stai niciodată în sezut, dacă poți sta culcat.

Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o dă viaţa e că şi nebunii au uneori dreptate.

Întotdeauna sunt dispus sa învăț, deși nu mereu îmi place sa primesc lecții.

Exista multe minciuni despre lume, și cel mai rău este ca jumatate dintre ele sunt adevărate.

Lumea păstrează foarte bine secretele pe care nu le cunoaște.

Nu există decât o replică la înfrângere şi aceasta este victoria.

Ce rost are să trăim, dacă nu pentru a lupta întru cauze nobile şi a face din lumea asta tulbure un loc mai bun de trăit după ce noi ne-am dus?

Curajul este ceea ce îţi trebuie pentru a sta în picioare şi a vorbi; curajul este şi ceea ce îţi trebuie pentru a sta jos şi a asculta.

Intotdeauna este mai ușor să-ți expui principiile, decât sa le pui în practica.

Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stând într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner.

Sir-Winston-Church_2612687b

Nu râde niciodată de prostia altuia. Ea este şansa ta.

Când vulturii tac, papagalii încep să trăncănească.

Optimistul vede o oportunitate în orice nenorocire; pesimistul vede o nenorocire în orice oportunitate.

Niciodată nu vei ajunge la destinație, dacă te oprești sa dai cu pietre în fiecare câine care te latra.

Succesul consta in a merge din eșec în eșec, fără să-ți pierzi entuziasmul.

Succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează.

In viață nu contează dacă pierzi sau câștigi… Contează dacă pierd sau câștig eu!

Ar trebui să faci bine trupului, pentru ca sufletul să aibă plăcere să locuiască în el.

N-are rost să trăieşti acolo unde nu ai nimic de făcut.

În dezbateri, buna cunoaştere a istoriei e ca o tolbă plină de săgeţi.

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun.

Oamenii se împiedică din când în când de adevăr, dar cei mai mulţi se ridică şi trec mai departe ca şi când nu s-a întâmplat nimic.

Viaţa e o ghicitoare: dezlegarea o aflăm când murim.

Minciuna ajunge în jumătate de lume înainte ca adevărul să iasă la iveală.

Mai bine ne înjurăm decât să ne împuşcăm.

Nu este suficient să facem tot ce putem, câteodată trebuie să facem și ceea ce trebuie.

Ai dușmani? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva în viață.

La ce lucrez acum? Îmi pregătesc remarcile spontane.