„O batrana intra in cabinetul doctorului.
– Doctore, zice baba, nu stiu ce sa ma fac, de la o vreme am gaze la stomac, trag ‘vanturi’ tot timpul. Noroc ca le trag fara zgomot, si chiar fara miros. Ori si cat, uneori e deranjant. Uite, de cand am intrat in biroul dumitale, am tras cel putin 10 bucati.
– Bine, zice doctorul, ii da niste pastile si ii zice:
– Luati pilulele astea de 3 ori pe zi si veniti luni la control.
Vine baba dupa o saptamana si zice:
– Nu stiu ce mi-ati dat, dar acum ‘vanturile’ mele put ingrozitor,insa au ramas la fel de silentioase.
– OK, zice doctorul, acum ca v-am degajat sinusul, hai sa vedem ce putem face cu timpanul.”
O bătrână intră în cabinetul unui medic.
– Doctore, zice baba, nu ştiu ce să mă fac, de la o vreme am gaze la stomac, trag vânturi tot timpul. Noroc că le trag fără zgomot şi chiar fără miros. Dar orişicât, uneori e deranjant. Uite, de când am intrat în biroul dumitale, am tras cel puţin 10 bucăţi.
– Bine, zice doctorul şi îi dă nişte pastile:
– Luaţi pilulele astea de trei ori pe zi şi veniţi luni la control.
Vine baba după o săptămână şi zice:
– Nu ştiu ce mi-aţi dat, dar acum vânturile mele put îngrozitor, dar ce-i drept au rămas la fel de silenţioase.
– OK, zice doctorul, acum, că v-am degajat sinusul, hai să vedem ce putem face cu timpanul.