Anunț mortuar:
După o lungă și grea suferința, Ion Popescu și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Înmormântarea soției va avea loc, sâmbătă, orele 12:00.
Anunț mortuar:
După o lungă și grea suferința, Ion Popescu și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Înmormântarea soției va avea loc, sâmbătă, orele 12:00.
Doamne Atotștiutorule,
Cel ce înțelegi tainele cele năpătrunse,
Cel ce alungi norii negri ai deznădejdiiȘi ocrotești pe toți cei ce se roagă ție,
Ferește-ne, Doamne, pe mine și pe toți cei dragi mie,
țara noastră și lumea ta, Doamne,
De această nouă amenințare
Ce aduce atâta suferință și moarte în lume!
Nu lăsa, Bunule, ca acest coronavirus
Să ajungă în preajma noastră și să ne atingă trupul!
Ține-ne departe de această boală
Și dă-ne judecată dreaptă
Ca să ne putem proteja familiile
și comunitățile de acest nou dușman nevăzut!
Știu, Sfinte Stăpâne,
Că toate încercările noastre vin din rânduiala Ta
Și că, uneori, ne dai să purtăm crucea suferinței
Pentru a ne curăța sufletul.
Dar fie-ți milă, Doamne, de noi, cei încercați
De această nouă amenințare
Și acoperă-ne cu lumina cea ocrotitoare a harului Tău!
Și sădește în noi răbdare și tărie de suflet
Ca să nu cădem în prăpastia neliniștii sau a deznădejdii!
Și să putem trece cu bine peste această perioadă de încercare,
Neclintiți în credința noastră
Și vrednici de Marea Mila Ta!
Iar de va fi să cădem pradă bolii,
Fii-ne Tu vindecător și ajutător
Și tămăduiește-ne fără șovăială,
Ca mulțumire să-ți aducem
Și numele să-ți lăudăm neobosit!
Căci doar în Tine ne încredem să ne ferești de rele
Acum și pururea și în vecii vecilor
Amin!
RUGĂCIUNE
Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul și călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupești biruind și împreună cu îngerii locuind, privești neîncetat mărirea cea gătita sfinților, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească viețuind și înaintea împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioșii care cu îndrăzneala înalță rugăciuni și cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfințit, și vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame și pe copii, ferindu-i de întristare și de boală, arată-te grabnic vindecător al suferințelor și al bolilor sufletești și trupești ale celor ce te lauda pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă și din pustiul inimilor noastre țarină bine-plăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinței și să se înmulțească roadele sfințitoare ale faptelor bune; ocrotește cu rugăciunile tale familiile și pe copiii noștri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate și mântuire, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Feodor Mihailovici Dostoievski este un scriitor care a pătruns în cele mai ascunse colturi ale sufletului rusesc.
Continuă lectura „25 de fraze intelepte rostite de Dostoievski”
„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.”
Mahatma Gandhi (1869-1948)
Budismul este o filosofie și o religie orieantala care își are originea în India, în sec. al VI-lea i.Hr.
Gelozia poate distruge și relatiile mai puțin conflictive. Câteodată înțelegem cât de prosteste ne purtam, dar chiar și așa continuam cu banuiala și cu uzura morala.
Continuă lectura „8 forme de a-ți controla gelozia și a merge mai departe”
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.