Căutare

doinaflorescu

Etichetă

franțuzoaică

Bancul zilei – 18 ianuarie 2021

„Ce zic o franțuzoaică și o moldoveancă după o noapte de amor:

-Ce amant bun ești! zice franțuzoaica.

-Ale tali îs tăti mobilili ăstia? se interesează cealaltă.”

Bancul zilei – 30 octombrie 2020

”O franțuzoaică o întreabă pe o româncă:

-Ce ai primit cadou de Crăciun?

-Ei, ce să primesc, o sulă!

-Vaaai, ce popor sărac și ce cadouri frumoase!!!”

Brexit pe înțelesul tuturor

Eşti un bărbat din România, cam piedut în spaţiu şi neumblat prin lume, Costică.
Dintr-o dată, te trezeşti la uşă cu nişte neamuri de sânge (după nepotul verişoarei străbunicii din străinatate). Şi îţi zic:
– Băi, române, de mâine o să stai în casă cu nişte femei. Italience, nemţoaice, spanioloaice, englezoaice etc… La grămadă!
Marşezi. O dai afară pe nevastă-ta, românca şi te muţi cu o grămadă de femei. În timp, vin şi altele. Acum sunt 27.

Costică, tocmai te-ai mutat în MAREA FAMILIE UE!
La inceput eşti fericit!
De unde, până mai ieri, le vedeai pe fetele alea doar în poze sau la televizor, acum le poţi vizita la liber în fiecare noapte. Bine… bani să ai! Dacă nu ai, doar stai şi băleşti pe gaura cheii.
Trăieşti cu ele ani de zile.
Spanioloaica îţi vinde roşii, italianca maşini, nemţoaica îţi dă tehnologie pentru orice, chiar şi pentru ştersul la gură, iar olandeza te învaţă să fumezi şi îţi vinde lalele.
Tu nu le vinzi lor mai nimic, pentru că eşti cam sărac şi ca vai de tine şi nu prea produci mărfuri bune. Costică, dar să fim serioşi… nici nu prea munceşti!
Mai vopseşti gardul când vin ele acasă, mai freci menta din grădină, deh…
Dar, ele te tolerează pentru că eşti bun de consumator. Mănânci mult şi bei de rupi. Tot salariul tău se duce în stomac, Costică! Eşti un caz rar în casa UE!
Tu speri că o să vină ziua în care o să le vinzi şi tu ceva. Stai cu un pai în gură şi te întrebi de câţiva ani ce ai putea să le vinzi. Fabricile le-ai dat pe nimic, pămâturile la fel, inteligenţa ta e deja plecată pe afară. Stai rezemat de gard şi speri să îţi vină o idee. Dar e greu, pentru că ai cam rămas fără mulţi neuroni, Costică!

Îţi place şi nu îţi place să trăieşti cu fetele din casă.
Vrei să mergi în dormitorul lor din când în când, dar ţie îţi este gândul tot la românca ta pe care ai alungat-o. Eraţi amândoi tineri şi săraci, acum eşti într-o casă bogată, dar tot sărac. Paradoxul paradoxurilor, Costică!
În Marea Familie începe să se lase cu răceală şi mare scandal.
Cel mai rău e când fetele îţi impun să iei în camera ta nişte arabi, deşi tu ai cea mai amărâtă încăpere, deşi tu nu ai nici măcar toaletă. Ţi-ai construit-o afară.
Mai întâi se rupe în figuri nebuna de grecoaică. Leneşă şi cu gura mare, ea face scandal că pleacă de acasă.

Inline image
Celelalte fete scot nişte bani din buzunar numai să o vadă mai liniştită şi puţin mai comercială. Figuri şi alarmă falsă! Grecoaica voia doar bani de epilat. Ia banii şi se retrage o vreme în camera ei. Va face din nou gură când o să îi crească din nou mustaţa.
Ei, bine, într-o zi, englezoiaca îşi bagă picioarele în tine şi în casa voastră şi se Brexit pe el de UE. (Pleacă singură în lume, dar gurile rele spun că şi-a găsit un american.)
Eşti cam buimac.
Acum îţi dai seama că habar nu aveai ce dracu’ făcea englezoaica aia în casa ta. Frumoasă nu era, fidelă nici atât, dar bea cot la cot cu tine, Costică. Şi îţi lipseşte. Şi nemţoaicei îi lipseşte, că o aduna în fiecare noapte de pe străzi.
Inline image
“Dă-o încolo!” îţi zici. “Să mă părăsească! Rămân cu 26.”
Toata lumea plânge şi se jeleşte, deşi nimeni nu ştie exact de ce.
Plânge de rupe şi englezoaica plecată, pentru că de acum va trebui să îşi spele singură chiloţii. Şi asta e dramatic…
Problemele abia apar!
În locul ei, se oferă să doarmă cu tine mai des, fata din Scoţia..
Inline image
Problema ta se complică. Englezoaica nu ţi-a lăsat destulă băutură în frigider, încât scoţianca să ţi se pară o partidă bună.
Vine şi irlandeza. Hop!
Inline image
Te-ai întoarce la româncă.. Dar ea e deja cuplată cu Giancarlo, 82 de ani, patron de restaurant la Roma. Mesaj: “Prostu-le! Pe iel il iubesk!”
Eşti complet năuc! Nu mai ştii nimic. Refuzi pe rând bulgăroaice, belgience.
Tu, moldovean amestecat cu oltean, te ţii tare şi nu te dai oricui.
Suedezele şi fanţuzoaicele se ţin şi ele tari şi nu se dau unui Costică. Preferă să se cupleze între ele.

Aşa că te pomeneşti singur, în mijlocul casei pline de fete, gândindu-te la româncele tale.
Parcă ai face şi o vizită în Basarabia, dar ţi se par cam sărace. Şi sărac cu sărac dă tot sărac. Nu e ca la mate, cu minusul.
Şi, te trezeşti, Costică, ca prostul:
– nu mai întelegi nimic din viaţa ta, din UE
– nu mai ştii al cui eşti
– nu îti dai seama dacă eşti român sau “uez”
Începi să te dai cu capul de pământ folosind tehnologia germană a aparatului de dat cu capul de pământ. Tu nu mai ştii nici să te dai singur cu capul de pământ fără să ai tehnologie, Costică!
Apoi, în mijlocul disperării, când crezi că totul s-a terminat, când eşti total pierdut, sună cineva la uşă.
Este “krasivaia” Katiuşa.
Nu ştiu de ce, Costică, dar am din ce în ce mai prezentă senzaţia că veţi rămâne împreună.Inline imagePS: Parcă văd că o să se mute la tine neinvitată, iar, la final, îţi va lua tot din casă.

sursa: ziarulrealitatea.ro

Frumoasa mea cu ochii verzi! (partea a IV-a)

„Să-ți trăiască franțuzoaica!”

Iată o expresie bucureșteană ce își are tâlcul său îndepărtat.

La început de secol (XX, n.n.) capitala trăia sub influența franceză. Deși Carol I adusese cu sine o echipă de tehnicieni, medici, farmaciști, muzicieni și chiar mărunți meșteșugari specializați, publicul continua să se orienteze tot către Franța, a doua patrie. Cu rare excepții, – studii filosofice, muzicale, inginerești, – clasa conducătoare și burghezia în general, își îndrepta privirea către Paris pentru completarea unei instrucții superioare ce la noi în țară nu atinsese încă nivelul occidental din pricina vitregiei vremurilor, provocată de neîntreruptele ocupații străine.

Francofilia se manifesta cu deosebire în câmpul modei. Cu toate că, prin venirea noului rege de origină străină, se introducea în mod oficial ținuta apuseană în ce privește înbrăcămintea, înlocuind definitiv reziduurile caftanelor ori hlamidelor orientale și deși bărbații învesțmântați occidental erau denumiți „îmbrăcați nemțește” sau cu haine ori strae nemțești (iar nu franțuzești sau englezești), totuși Parisul constituia o adevărată aspirație atât pentru bărbați, dar mai cu seamă pentru femei. Ca să atragă clientela, marile case bucureștene de croitorie și pălării pentru cocoane purtau în mod obligatoriu inscripții franceze. Chiar dacă proprietara se va fi chemat cu nume neaoș terminat în „escu”, profesiunea era totuși înscrisă pe firma dela poartă cu subtitlul „Maison de Couture”, „Robes et Manteaux” sau „Modes”: Madame Stropșescu – Robes et Manteaux, sau Madame Caltaboșeanu – Modes; iar pe strada Cometa era, în copilăria mea, un negustor pe care îl chema nici mai mult nici mai puțin decât Georges Cacalețeanu – Coiffeur pour Dames. Franțuzești. Până și omul de periferie, mahalagiul, sau chiar țăranul cosmopolit din județul Ilfov nu se mai mulțumea să spună bună-ziuabună-seara și mulțumesc, ci te saluta cu „bonjurică”, „bonsoar”, „orevoà”, adăugând câte un „mersi” sau chiar „mersim” când voia să fie mai acătării. Alteori, când trebuia să plătească, se scuza că nu are un „franc” în buzunar sau măcar o „santimă„.

Îmi amintesc de un caz tipic de molipsire franceză în acest „social life” bucureștean. În fostul edificiu Crețulescu, în a cărui incinta se găsea și faimoasă biserică a „lumii bune”, situată pe Calea Victoriei, peste drum de palatul regal, se afla, pe lângă alte magazine, și unul de pălării al francezului Jobin, împământenit la noi către încheierea veacului trecut (XIX, n.n.). Alături de ceilalți confrați de pe Podul Mogoșoaei, faimoșii Georges, Philips, Fain & Melik, Rubens, decreta moda bărbătească la pălării. Dar Jobin se impusese mai mult decât concurența pentru că, în afară de „furnizor al curții regale”, fusese primul a introduce la noipălăria înaltă(chapeau haut-de-forme) și clackul, ce făceau parte din ținuta de gală obligatorie, completând fracul, smokingul, jacheta sau redingota. Oamenii de Stat, miniștrii, personalitațile importante ale epocii nu găseau întru început această pălărie protocolară decât la magazinul lui Jobin. Devenise atât de popular printre bucureșteni încât noțiunea „pălăriei înalte” s’a confundat până la urmă cu numele negustorului ce o introdusese, transformându-se în neologismul joben, înscris oficios în limba română. La reuniunile mondene, balurile, recepțiile oficiale, se indica ținuta de rigoare pe invitație cu recomandația vestimentară: „frac, clack sau țilindru, mănuși albe”. Însă la seratele de categoria mai dărâmată sta scris: „Ținuta obligatorie: Smoching, joben, mănuși albe„.

***

Era un alt sector ce dorea să imite în oarecare măsura Parisul, anume acela al variété-ului, café-ului chantant și cabaret-ului. Bineînțeles că și pe acestea cetățeanul de rând le românizase articulându-le „ca la noi”:varieteucafeușantan. În special „șantanul” avea sens pejorativ, iar biata cântăreață, chanteuse sau diseuse devenită „șanteză”, reprezenta un pericol pentru soțiile legitime ale micei sau marei burghezii. Întreg programul sălilor de variétés se alcătuia din numere importate. Acrobații și prestidigitatorii veneau din Italia însă dansatoarele și cântărețele coborau direct dela Paris. Natural, erau de categorie ceva mai… șubredă, fiindcă marile vedete de tip Mistinguette nu începuseră să ne viziteze. Soseau totuși femei cu mult farmec, precum de obicei întâlnești în corpul de balet fete mai frumoase decât prima balerină. Erau elegante, aducând cu sine acel „nu știu ce” parisian, tulburător ca și parfumurile franțuzești. Odată programul terminat, cu învoirea localului, aceste „chanteuse” ori dansatoarele luau loc la masa publicului, transformându-se în „dame de consumație”. Dacă în nemțește „eine Dame” definește o cocoană în înțelesul cuvântului, în românește cuvântul „damă” înfățișează femeia ușuratecă, derivând dela aceste „șanteze” cari voiau să fie cocoane dar nu reușeau întotdeauna. Multe dintre ele exercitau însă cu farmec și dexteritate o profesiune în care strălucește „gheisha” japoneză.

Bineînțeles că în localurile dubioase și femeile erau dubioase. Având un procentaj la băutura consumată, bietul client, mai ales provincial, care nu băuse decât o sticlă-două de șampanie, se pomenea cu patru-cinci golite sub masă. Dacă încerca să protesteze, „dama de consumație” îi șoptea discret la ureche: „Chéri, nu șade frumos să faci scandal. Râde lumea de noi. Hai, fii cavaler și plătește”. Și așa se ducea leafa cavalerului pe o lună.

Continuă lectura „Frumoasa mea cu ochii verzi! (partea a IV-a)”

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑