Poezia zilei – 11 august 2019

„Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.

 

După un semn

Clătind catargele

Tremură largile

Vase de lemn;

 

Nişte cetăţi

Veghind întinsele

Si necuprinsele

Singurătăţi.

 

Orice noroc

Şi-întinde-aripile

Gonit de clipele

Stării pe loc.

 

Până ce mor,

Pleacă-te îngere

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Nu e păcat?

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?”

Mihai Eminescu (1850-1889)

(Se pare că e ultima poezie scrisă de marele poet, cu o oră înainte să moară.)

Singur

Fluide macabre si umbre ale visului scurs

Se suprapun peste vantul de toamna patruns

Si murdaresc cerul cu ghearele lor de argila,

E uda natura si plina de mila.

Clatitele guri ale salasului lor desirat

Sunt stirbe de frunze si-si cauta primul pacat

Care le-arata din calea spre mantuire

Doar prima alee cu trepte spre dumnezeire.

Dar nu le mai misca lumina,

Nici semnul de tainica clipa,

Sunt in nestire o rupta de lume aripa.

Si cand mi-am intors o privire din lantul virtual

S-au rupt de-ntuneric si s-au prelins in altar.

 

1966

Doina Florescu