Experimentul Philadelphia (partea a IV-a)

Dezvaluirea formulei

Bineinteles, oficialitatile armatei SUA nu au renuntat la ideea de a descoperi aceasta magica formula. S-au investigat toate aparatele din laboratorul lui Einstein, s-au rasfoit toate jurnalele, corespondenta si. stupoare, au descoperit ca Einstein a scris in testamentul sau datele necesare despre aceasta forta si implicatiile nefaste asupra umanitatii, daca descoperirea va fi folosita in scopuri malefice. Testamentul lui Einstein si-a gasit odihna in biblioteca secreta a Vaticanului unde, pazita cu strasnicie, aceasta geniala descoperire se afla la loc de frunte, pe langa alte documente importante. Se cunoaste doar faptul ca aceasta forta va fi folosita de catre omenire atunci cand va trece peste un prag hotarator in evolutia ei. Se pare ca ar fi precizat pana si momentul acestui prag, la 75 de ani de la moartea sa. adica anul 2030 (!), data la care se presupune ca omenirea va iesi din cea mai mare criza care a lovit vreodata aceasta civilizatie.

Codul lui Einstein

Aceasta formula de baza care lipseste este denumita in cercetarile ulterioare legate de relativitatea timpului si unificarea fortelor ca fiind „codul lui Einstein”. Cercetari semnificative s-au facut de catre ilustri matematicieni ai timpului pentru a „sparge” acest cod, insa fara reusita.

Reluarea experimentului

Intre timp, cealalta echipa care se ocupa cu cercetarile asupra fortei a cincea si-a dublat eforturile. In anii ’60 exista chiar ideea ca erau foarte aproape de a reusi spargerea acestui cod. Cercetari facute in laboratoarele americane de la Polul Sud au relatat despre experiente care demonstrau efectele acestei forte si eventuala folosire. Cu toate ca datele sunt foarte putine si insuficiente, se pare ca s-a efectuat un al doilea experiment, copie a „Experimentului Philadelphia”, dar acum s-a folosit un submarin atomic. Dupa experiment, submarinul a disparut fara urma, nu s-a mai intors niciodata, nu s-a mai semnalat niciodata aparitia lui. Se pare ca daca s-ar fi scufundat, macar urmele de radiatii ar fi aratat prezenta lui, insa nu exista nici un indiciu in aceasta privinta.

Experimentul Philadelphia (partea a III-a)

Componenta imprevizibilului in saltul in hiperspatiu

Timp de doi ani de la acest incident , Einstein a refuzat sa comunice guvernului despre „marea Unificare”, ca si cum ar fi renuntat la cercetari. Multi generali ai armatei considerau inca „Experimentul Philadelphia” ca fiind un esec, insa Einstein descoperise o idee geniala. El a inteles ca o distorsiune temporala are nevoie de o componenta a imprevizibilului pentru a deveni poarta temporara. (Aceasta inseamna, in exemplul dat, ca, desi ne-am propus ceva precis pentru a doua zi, este inca imprevizibil drumul nostru exact). Acest imprevizibil era insasi natura celei „de-a cincea forte”, adica ea nu actiona pe o scara de marime (cum este gravitatia – care actioneaza numai asupra materiei, electromagnetismul numai asupra elementelor electromagnetice etc.); aceasta „a cincea forta” facea parte din toate, insa, in acelasi timp le compunea pe toate.

Reusita experimentului

Einstein era in acelasi timp reticent, nu vroia deloc sa coopereze, cu toate ca diferite rapoarte evidentiau faptul ca el nu renuntase la ideea unificarii fortelor. Motivul acestui refuz categoric de a coopera era evident: Einstein vazuse unde au dus cercetarile sale intreprinse in domeniul atomului – bombele atomice lansate asupra oraselor nipone Hiroshima si Nagasaki secerasera sute de mii de vieti omenesti total lipsite de aparare. El vedea zi de zi cu ingrijorare faptul ca amenintarea razboiului rece se putea transforma intr-un razboi nuclear. Rusia sovietica era in posesia unei arme nucleare; amenintarea era grea. In aceste situatii era constient ca nu era permisa o a doua greseala. Rapoartele despre cercetari devenisera atat de importante incat insusi presedintele Roosevelt intreba zilnic despre stadiul in care se afla (dupa cum relateaza protocoalele oficiale ale anilor 1950). Amenintarea sovietica era prea puternica, astfel ca armata S.U.A., precum si guvernul, cautau sa aiba un atu in eventuala conflagratie mondiala. Aceasta tensiune era mentinuta de Einstein care refuza cooperarea, insa un incident a schimbat situatia. La 18 decembrie 1954, Einstein a iesit din laboratorul sau personal fiind transfigurat din pricina emotiei. Printre primii cu care s-a intalnit era si Abraham Flexner, caruia i s-a adresat cu urmatoarele cuvinte: „Abraham, am reusit! Am trimis un cobai in viitor. A ramas cinci minute acolo si apoi s-a intors. Este inca in viata.”

Retragerea si distrugerea oricaror urme

Flexner a comunicat imediat acest lucru presedintelui, insa entuziasmul sau nu a durat mult. Einstein nu vroia sa divulge formula, indiferent cate presiuni s-ar fi facut asupra lui. Motivarea era bine cunoscuta: „Hiroshima ii apasa umerii, nu vroia sa poarte constiinta unei alte greseli”. Din acel moment Einstein a devenit de nerecunoscut, imbatranise brusc, era tot timpul retras, nu comunica si refuza sa mai lucreze chiar si in laborator. S-a indepartat de toti prietenii si refuza orice comunicare. Asupra lui s-au orientat cele mai intense si incredibile presiuni, atat fizice, cat si psihice. Un adevarat razboi parapsihologic a fost declansat ca urmare a acestui refuz. Einstein banuia probabil ce va urma pentru ca, spre marea uimire a armatei, a distrus orice posibilitate de reconstruire a ideilor referitoare la ultimele formule ale unificarii fortelor. Pe 16 aprilie 1955, Einstein a fost internat la spitalul din Princeton cu o grava hemoragie interna. Medicii i-au propus o interventie chirurgicala de urgenta, insa el a refuzat aceasta idee. Se pare ca si-a petrecut ultimele zile in compania fiului sau, vorbindu-i despre „marea unificare”.

Experimentul Philadelphia (partea a II-a)

Efecte secundare necontrolate

Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat sistematic disparitii si aparitii ale acestora; practic dupa numai doua zile ei parca erau inconjurati de o ceata alba. In unele cazuri ei dispareau pur si simplu de la masa sau din fata prietenilor. Intr-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul dintre participantii la experiment si-a luat haina si caciula si, ca si cum totul ar fi fost normal, a iesit pur si simplu prin perete si a disparut fara urma, pentru totdeauna! Aceleasi peripetii sau relatat si despre nava experiment. Disparea pur si simplu din port si aparea dupa doua zile in acelasi loc. In alte cazuri, in plina misiune pe mare, nava disparea si aparea (ca un caine dresat care se intoarce mereu la locul lui) in portul unde se facuse experienta. Dupa lungi framantari si incredibile aventuri, guvernul a hotarat ca nava sa fie dezmembrata, legand straniile fenomene de aparitii si disparitii de o anumita impregnare pe care ar fi capatat-o aceasta in timpul experientei, insa uimitor, in acel moment USS Eldrige a disparut din port fara sa se mai intoarca vreodata, ca si cand ea ar fi considerat ca nu este demna sa-si gaseasca astfel sfarsitul.

Similitudine cu furtunile magnetice

Toata aceasta „joaca” a timpului a durat aproape doi ani, dupa care nu s-a mai relatat nimic. Multi contesta inca aceste informatii, dar putem semnala deosebitele asemanari intre fenomenele descrise pe nava cu multe observatii facute in decursul timpului in apropierea unor furtuni magnetice, in Marea Diavolului (in apropierea Japoniei) sau in Triunghiul Bermudelor, observatii facute la cei doi poli terestri si in alte asemenea zone care prezinta anomalii magnetice.

Experimentul Philadelphia (partea I)

Lucruri care nu au fost spuse niciodată despre fenomenele bizare din 1933

In cadrul Institutului pentru studii superioare din Princeton (localitate unde s-a stabilit in 1933), genialul fizician Albert Einstein a realizat numeroase studii asupra posibilitatii calatoriilor in timp. Studiind forma de manifestare a celor patru forte ale Universului (forta gravitationala, forta electromagnetica, forta nucleara tare si forta nucleara slaba), Einstein a dedus ca lipseste totusi ceva. Daca studia manifestarea lumii reale numai prin prisma acestor forte, Universul devenea static, lipsit de viata si de „neprevazut”, ceva asemanator unui mecanism determinabil in mod exact. Astfel, el a intuit ca lipseste „a cincea forta”, care ar trebui sa le uneasca pe toate.

Aceasta teorie a unificarii a stat la baza cercetarilor sale ulterioare. Einstein a descoperit ca timpul nu este altceva decat o succesiune de evenimente care cauta o ordonare succesiva de cauze si efecte. Aceasta ordine reprezentata de timp este de fapt doar o tendinta de a da un sens „dezordinii” in care fenomenele din Univers coexista. In 1935 a gasit o confirmare a ideilor sale care i-a permis genialului magician al timpului sa-si continue studiile la o scara mai larga. Cercetarile sale asupra atomului tinteau de fapt si ele descoperirea acestei forte. Adevarata manifestare a celei de-a cincea forte nu tinea de natura unei forte fizice, ea fiind o forta superioara celorlalte forte, ceva ce le unifica si le dadea o coerenta.

„Cele 10 nevoi umane” de Solomon Marcus (partea a II-a)

6. Nevoia de joc

Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum.

Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi si prin observatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta.

Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii.

In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: «cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial».

Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.

Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.

Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.

7. Nevoia de identitate

Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara. Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam.

Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica.

Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta.

Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal.

In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie (valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura)? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare?

Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii.

Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor.

Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibilitatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.

8. Nevoia de omenesc si de omenie

Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este: alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura etc.

Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate.

Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceea ce ai dorit! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor.

Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate.

Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu: baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca «eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel».

De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.

Se pare ca aceia care vorbesc singuri pot deveni genii

„Ce s-o fi întâmplat? Unde te-ai băgat?” murmuram încet încercând să-mi găsesc crema de fata. „A, aici erai? Ai căzut sub pat!”