Pentru inceput trebuie sa ne inarmam cu rabdare, copiii sunt foarte rezistenti si primele simptome de nevroza apar mai tarziu. Copilul crede ca dv. sunteti de partea lui, ca-l acceptati cu dragoste si pentru ca dv. sa distrugeti aceasta incredere (cel putin partial) va trebui sa depuneti eforturi.

Trebuie sa-i repetati mereu ca nu e suficient de bun, ca dv. asteptati mai mult de la el si ca ar fi prea mult sa afirmati ca e ascultator, silitor, ca are succes etc. Pe cat e posibil comparati-l cu dv.  la varsta lui, asta e un joc foarte viclean pentru ca, fara indoiala, comparatia e impotriva mintii normale a copilului; incet, incet va inceta sa creada in el insusi si va prezenta atat de asteptatele semne de nevroza.

Acum, cel mai important este sa nu va multumiti cu putin. Sa presupunem ca pustiul/pustoaica isi roade unghiile din cand in cand, in acest caz, cel mai bine, pentru a obtine rezultatele dorite, este sa-i aduceti aminte mereu obiceiul prost sau sa-i interziceti cu desavarsire sa-l repete, daca va simtiti in stare sa-l loviti peste maini, ar fi si mai bine, caci va fi mereu in tensiune, pentru ca va trebui sa-si indrepte atentia in mai multe directii si asta se cere pentru a se captusi cu o nevroza de nota 10.

copil strsat2

E acelasi lucru in cazul in care isi musca buzele, privind in jur, avand in maini ceva cu care se joaca intruna. Nu uitati avertismentul cu “sa avem o discutie serioasa”, folositi fraze si expresii precum “Uita-te in ochii mei. Nu cumva imi ascunzi ceva?”, “Tine-ti mainile pe langa corp, de ce trebuie mereu sa ai ceva in mana?”, “Decat sa-ti musti buzele, mai bine te-ai spala pe dinti” si altele de genul asta. Asta il va ajuta sa-i scada siguranta de sine insusi si este o metoda fara gres ca sa ne atingem scopul.

De asemenea, e foarte buna si ideea cu amenintarea copilului, de exemplu: “Daca iti rozi unghiile, nimeni n-o sa mai vorbeasca cu tine!” sau “plangaciosii ca tine n-or sa ajunga nimic in viata”, “daca o sa te mai porti asa, n-o sa mai vorbesc cu tine”.

Adu-i aminte tot timpul ca nu el/ea va intereseaza, ci rezultatele: de la scoala, de cat de bine joaca un joc preferat de dv., de cat de admirat e de ceilalti etc. Daca va puteti baza pe cineva din afara, ar fi minunat: cautati persoane sau institutii care sa-i aminteasca copilului ca e inutil; rude sau prieteni care sa fie neplacut impresionati cand el/ea isi arata una dintre abilitati. Tineti minte ca singurul lucru care trebuie sa va intereseze este parerea pe care ceilalti o au despre copilul dv.

Incercati sa gasiti mereu un motiv de nemultumire. Trebuie sa aduceti copilul intr-un stadiu in care sa inteleaga ca nu poate fi linistit in niciun fel; chiar intr-o situatie foarte placuta, tatal sau mama sa poate gasi un motiv pentru care sa-l certe. Fiti atent la amanunte: “Nu alerga!”, “Nu tipa!”, “Stai frumos!”, “Tine lingura cum trebuie!”, “Imbraca-te cu altceva!”, “Fa din nou exercitiul!”, toate acestea sunt porunci foarte potrivite.

Copilul dv. nu trebuie sa aiba timp pentru el insusi. Umpleti-i ziua cu lucruri importante (desigur, importante din punctul dv. de vedere). E vremea ca el/ea sa inteleaga cine hotaraste ce e cu adevarat important in viata.

Nu pierdeti ocazia de a va pune fiul/fiica intr-o situatie umilitoare: puneti-i intrebari de fata cu ceilalti, daca e posibil, cand el n-a raspuns la o cerinta, certati-l cu ura, daca va vine in minte vreo jignire, nu stati pe ganduri si adresati-i-o. Apropo de asta, imi amintesc ca una dintre cunostintele mele isi intreba copilul, in fata prietenilor si rudelor, ce i-a placut mai mult dintr-un spectacol la care asistasera cu totii; cum copilul n-a putut raspunde cum vroia tatal sau, i-a cerut sa scrie o compunere legata de spectacolul respectiv si l-a obligat s-o citeasca in fata tuturor. Copilul a plans, s-a impotrivit, dar intr-un final a scris ceea ce-i ceruse tatal. Acestea sunt strategii de aur care, fara nicio indoiala, maresc posibilitatile de a le darui copiilor dvs. o nevroza de toata frumusetea. Situatia pe care tocmai am descris-o a fost suficienta pentru a provoca o trauma care, cu timpul, s-a transformat in nevroza, de aceea indraznesc sa spun ca suntem pe calea cea buna.

La un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, e nevoie sa va prezentati la un specialist: copilul trebuie sa inteleaga ca e cava rau in el si nu ca dv. va inchipuiti asta, Doamne fereste! Dimpotriva, dv. sunteti cel ingrijorat, iar el e cel rau. Retineti: tatii NU gresesc niciodata. Nu trebuie sa va schimbati comportamentul. Acest procent de critica si indoiala e ceva firesc: toti au copii normali, numai dv. ati fost pedepsit.

Daca actionati asa cum v-am aratat pana acum, puteti fi sigur ca fiul/fiica dv. se afla pe drumul cel bun. Nu va fi niciodata fericit si are mari posibilitati sa ramana infantil toata viata si pe viitor ii va enerva pe cei din jurul sau. Daca aveti noroc, energia pe care dv. o puneti in cresterea lui/ei se va reflecta in viitoarele generatii, caci cu siguranta copilul dv. va repeta pe copiii lui acelasi tratament la care a fost si el supus si mai tarziu vom avea o societate de nevrotici! Nu e minunat?

Sursa:Genial.guru